Florin Ștefan, fundașul stânga în vârstă de 25 de ani, a vorbit despre ofertele pe care le are în acest moment și a explicat de ce nu a luat încă o decizie în privința unui transfer.
Rămas liber de contract în această vară, după ce s-a despărțit de Sepsi Sfântu Gheorghe, Florin Ștefan a recunoscut că are câteva oferte, însă nu se grăbește, pentru că vrea să ia cea mai bună decizie pentru viitorul său.
Fundașul a refuzat-o pe FCSB, după ce Gigi Becali l-a dorit insistent, și a dat de înțeles că nu este de acord cu practicile patronului, acelea de a-și critica public jucătorii.
Florin Ștefan a dezvăluit că are oferte și din România, și din străinătate, dar încă nu a primit o propunere care să îl mulțumească pe deplin.
„Îmi e dor să fiu pe teren, dar momentam aștept să văd unde mă decid să merg. Depinde ce îmi pot oferi cluburile, dar momentan aș vrea să plec în afară. Trebuie să compar ofertele de afară cu cele din România. Vreau să îmi găsesc un angajament cât mai repede, că deja campionatele din afară încep. Italia începe într-o săptămâna.
Într-o săptămâna vreau să îmi găsesc echipă, dar până acum, încă nu e ceea ce îmi doresc eu, de asta nu am luat încă nicio decizie. Am oferte, dar mai aștept, vreau altceva.
Nu îmi doresc un campionat neapărat pentru bani, dar dacă este diferența foarte mare între bani față de clubul unde cred că pot face performanță, până la urmă trebuie să iei în considerare și banii. Nu vezi cum e lumea? Azi ești prinț, mâine ești cerșetor. Într-un an te saltă și în două meciuri te pune la pământ”, a spus Florin Ștefan, potrivit Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER