Florin Talpan iese din nou la atac în procesul privind palmaresul Stelei: „Unii mai au de învățat de la viață!”. De ce îi numește „mincinoși” pe Gheorghe Mustață și compania

Continuă „războiul” între Florin Talpan, juristul CSA Steaua, și Asociația „Salvați Steaua”, reprezentată de către Gheorghe Mustață și suporterii lui FCSB. Cele două părți se contrazic în ceea ce privește decizia Instanței în procesul pentru palmares.

Asociația „Salvați Steaua” a postat pe Facebook un mesaj prin care anunță amânarea procesului pentru data de 14 iunie și susține că Instanța „a decis în sensul încuviințării înscrisurilor depuse”.

De cealaltă parte, Florin Talpan a publicat motivarea Curții de Apel București, din care reiese faptul că Instanța nu va mai accepta probe noi în acest dosar.

Florin Talpan iese din nou la atac în procesul privind palmaresul Stelei

„Astăzi, Curtea de Apel București s-a pronunțat asupra probelor propuse de Asociația Salvați Steaua și a decis în sensul încuviințării înscrisurilor depuse de noi. Prin urmare, procesul va continua la termenul din 14 iunie avându-se în vedere, printre altele, și împrejurarea semnalată de noi privitoare la recunoașterea Clubului Sportiv al Armatei a „desprinderii secției de fotbal” în anul 1998”, se arată pe pagina de Facebook a Asociației „Salvați Steaua”.

La scurt timp după publicarea acestei postări, Florin Talpan a venit cu lămuriri, citând soluția Curții de Apel București. Acest conflict apare la două săptămâni după ce Asociația „Salvați Steaua” a postat pe Facebook faptul că a câștigat procesul prin care cere Clubului Sportiv al Armatei să prezinte mai multe documente de interes public esențiale în scandalul cu FCSB.

„Indiferent de apartenență, suporterii nu sunt proști. Și nici fraieri așa cum îi consideră unii. Mai nou, chiar dacă nu sunt juriști, practicieni în drept, aceștia se informează, citesc, studiaza. Cu alte cuvinte, nu pot fi mințiți!

În privința incheierii interlocutorii de azi din dosarul 48951/3/2017, Curtea de Apel București a dispus:

Solutia pe scurt: „Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, ca neîntemeiată. Încuviinţează proba cu înscrisuri, respectiv cele deja depuse la dosar, pentru intimatul-reclamant (Clubul Sportiv al Armatei Steaua București) şi pentru intervenienta Asociaţia Salvaţi Steaua. Respinge celelalte probe solicitate de părţi ca nefiind utile soluţionării cauzei. Pronunţată azi 10.05.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Încheiere de şedinţă 10.05.2021”.

PRECIZĂRI PENTRU SUPORTERI

Intervenienții uită ceea ce este foarte important să vă precizeze: Admiterea probatoriului cu înscrisurile existente la dosarul cauzei este cea mai recunoscută modalitate (100%) de judecare a dosarelor indiferent de cauză și obiect.

Toate părțile din dosar au solicitat judecarea cauzei în baza înscrisurilor existente. Însă apelantul și intervenienții au mai solicitat și alt probatoriu pe care vi-l arăt acum.

FCSB a solicitat proba cu înscrisuri noi, dar nu a depus în apel niciun înscris. Deci, FCSB este decăzut să mai depună alte înscrisuri de acum încolo în dosar.

FCSB a solicitat proba cu interogatoriul intimatei–reclamante Clubul Sportiv al Armatei Steaua București dar i-a fost respinsă această probă. Tot FCSB a solicitat și proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitate contabilitate, dar și această probă i-a fost respinsă. FCSB–ului i s-a respins solicitarea probatoriului constând în formularea de către instanța de judecată a unei adrese către FRF prin care să se precizeze de către FRF dacă FCSB este continuatoarea Clubului Sportiv al Armatei Steaua București sau nu!

În privința intervenienților care se laudă „cu ce au obținut ei azi în instanță”, vă precizez că li s-a admis doar proba cu înscrisurile depuse la dosar și anume statutul Asociației (netradus de către un traducător autorizat așa cum prevede art 150 alin 4 din codul de procedura civilă, iar alte înscrisuri sau dovezi în sprijinul FCSB nu au depus), li s-a respins solicitarea probatoriului constând în formularea de către instanța de judecată a unei adrese către FRF prin care să se precizeze de către FRF dacă FCSB este continuatoarea Clubului Sportiv al Armatei Steaua București sau nu!

Această solicitare hilară era oricum inadmisibila din prisma codului de procedură civilă. Ca practician al dreptului, ca jurist dar nu în ultimul rând, îmi plac oamenii corecți care iși asumă atunci când pierd sau câstigă, dar care sunt corecți și nu mincinoși! Poți fi mincinos și prin omisiunea adevărului! Unii mai au de învățat de la viață! Le urez succes!”, a scris Florin Talpan, pe Facebook.

Publicat: 10 05. 2021, 19:06
Actualizat: 10 05. 2021, 19:21