Florin Talpan, ținta ironiilor lui Mihai Stoica: „Asociația Psihiatrilor din România vrea să facă o petiție pentru triplarea soldei”
Continuă situația tensionată dintre CSA Steaua și FCSB, ultimul episod având loc, azi, la conferința de presă a vicecampioanei, înainte de meciul cu Astra Giurgiu. Mihai Stoica a ținut să trimită noi „săgeți” în direcția juristului CSA, Florin Talpan.
După ce Florin Talpan a precizat recent că FCSB ar trebuit să piardă meciul cu Dinamo și toate meciurile din sezon, pentru că echipa nu este afiliată la FRF, acum directorul sportiv al vicecampioanei i-a adus câteva jigniri juristului: „Am auzit că Asociația Psihiatrilor din România vrea să facă o petiție pentru dublarea sau chiar triplarea soldei lui Talpan. Așa am auzit, habar nu am dacă e adevărat sau nu. Trăim în România și un individ de genul ăsta poate să facă orice, se pare”, a declarat Mihai Stoica, la conferința de presă.
După ce Becali a fost nevoit să schimbe numele echipei în FC FCSB, lupta se duce pentru palmaresul echipei, implicit și a coeficientului din cupele europene: „Atâta timp cât noi am avut coeficient e clar că UEFA știe că suntem continuatorii fostei echipe și cu asta basta”, a adăugat Mihai Stoica.
În etapa a patra a play-off-ului, FCSB va întâlni pe teren propriu actuala campioană a României, Astra Giurgiu, într-un meci în care elevii lui Reghecampf pot egala la puncte actualul lider al Ligii 1, Viitorul.