Florin Tănase trece prin cea mai bună perioadă a carierei sale, după ce în sezonul 2020 – 2021 din Liga 1 a fost golgheter, dar „decarul” este blocat de Gigi Becali la FCSB.
Florin Tănase a primit o ofertă din Arabia Saudită, iar FCSB ar urma să încaseze 4,5 milioane de euro, dar Gigi Becali nu e dispus să renunțe la pretențiile sale.
Deși căpitanul vicecampioanei României ar încasa la formația din Arabia Saudită 1,5 milioane de euro pe sezon, Gigi Becali i-a transmis prin intermediul ProSport că nu are de gând să îl vândă prea curând.
Mai mult, Gigi Becali a recunoscut că și-ar dori ca Florin Tănase să rămână în continuare la formația roș-albastră și chiar i-a propus atacantului să îi mărească salariul în cazul în care acceptă să își prelungească înțelegerea care mai e valabilă până în vara anului 2022.
„Nu mă grăbesc cu Tănase. Giovanni știe care este treaba, iar eu cu arabii nu stau la prea multe discuții. Ori îmi plătesc cât vreau eu, ori nu batem palma.
I-am zis și lui Tănase că îi măresc salariul, dadr el decide ce vrea să facă. E treaba lui. Sunt mulțumit de cum a jucat la mine, deși putea și mai mult. Nu sunt disperat să îl vând”, a spus Gigi Becali, patronul FCSB-ului, pentru ProSport.
ProSport anunța la începutul lunii noiembrie 2020 că Florin Tănase a refuzat de două ori propunerea lui Gigi Becali de a-și prelungi contractul, chiar dacă latifundiarul din Pipera era dispus să îi mărească salariul la 30.000 de euro pe lună.
Cotat de site-urile de specialitate la 5 milioane de euro, Florin Tănase (26 de ani) a ajuns la FCSB în august 2016 și mai are contract cu formația roș-albastră până în iunie 2022. Atacantul a jucat în sezonul 2020 – 2021 în 36 de meciuri pentru vicecamppioana României, a dat 25 de goluri și a oferit 6 pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER