Florin Tănase, exces de curaj în fața lui Becali: „Cum să fie ultimul meci al lui Pintili? Nu are cum! Suntem obișnuiți cu critica”
FCSB rămâne la zece puncte în spatele CFR-ului după ce, în meciul direct de pe Arena Națională, vicecampioana terminat la egalitate, 0-0, în fața campioanei. Un meci în care echipele și-au împărțit reprizele, dar un meci în care ardelenii au ratat ocaziile mai mari de gol. În ciuda efortului, echipa lui Dan Petrescu putea pierde în ultima secundă, atunci când Iulian Cristea a lovit transversala, iar comentariile de la final au subliniat echilibrul.
„Este un rezultat echitabil, puteam și noi să înscriem la ultima fază, dar per total e un rezultat corect. Mister a decis să stau pe bancă, nu pot comenta în niciun fel, trebuie să mă adaptez. Au fost rațiuni tactice!„, a spus Florin Tănase, decarul FCSB, cel care a intrat pe teren doar după ce Pintilii s-a accidentat. Ieșirea veteranului vicecampioanei l-a făcut pe Gigi Becali să comenteze drastic situația: „Asta e, probabil a fost ultimul lui meci, dacă s-a accidentat, i-a recidivat… Vorbisem cu el și era ultimul meci la care voiam să mă ajute„.
Întrebat cum comentează posibilitatea ca Pintilii să fi jucat, contra CFR-ului, ultimul meci în tricoul FCSB, Tănase a reacționat prompt: „Pinti a simțit ceva la picior, nu are cum să fie ultima lui partidă, e liderul din vestiar și avem nevoie de el! Nu îți pică bine criticile, dar suntem obișnuiți. Suntem foarte fericiți că au venit atât de mulți suporteri, au venit la meciuri importante mai mereu. Dar noi așteptăm să vină în continuare, tot în număr mare, și la meciurile celelalte„.