Gică Mihali, fost fundaș dinamovist, l-a criticat pe Florin Tănase pentru atitudinea sa critică la adresa coelgilor și a staff-ului tehnic al FCSB.
”Știți de ce are Dan Petrescu succes peste tot? Pentru că la el nu există dictatura jucătorului. Și el are acolo două echipe. Nu există așa ceva la CFR Cluj. Este dictatura antrenorului. Uitați-vă la FCSB! Când vine Tănase și îi ceartă pe toți, după care meciul următor este titular. El se crede Pele, dar nu este așa. El nu prea intră în careu, dar îi ceartă pe toți pe la televizor. Mai și spune că ’responsabil de jocul nostru prost din acest an este antrenorul’. Păi, băi, băiatule, tu ce faci? Se întâmplă așa ceva la Dan Petrescu, vreodată? Sau să sune jucătorii la patron, să vorbească”, a spus Gică Mihali, la Digi Sport.
După eșecul cu Dinamo, Tănase spunea: „Am demonstrat încă o dată că suntem o echipă de puști, fără experiență, nu știm să jucăm meciurile acestea. Nu ne-am simțit în teren, n-am pasat, nu am jucat ce trebuia să jucăm, de când am început anul nu jucăm deloc. După ce am văzut în seara asta, da. Dacă stăteai inainte de meci și te uitai la echipe, nu ai fi crezut că putea să nu câștige FCSB.
Mergem din rău în mai rău, nu înțeleg de ce, avem toate condițiile și uitați-vă, vin aceste meciuri și pierdem contra marii rivale. Noi trebuia să avem atitudine mult mai bună fiindcă s-au întors suporterii. Când faci greșeli de curtea școlii… Eu n-am văzut prin derby-urile din alte țări astfel de greșeli cum am făcut noi„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER