Florinel Coman a rupt tăcerea și îl arată cu degetul pe Dică: „Ne este greu, nu ne pică foarte bine”. Cum se apără antrenorul

Florinel Coman a reacționat la conferința de presă premergătoare meciului cu Poli Iași, spunând că nu e sănătos pentru echipă să se schimbe primul 11 la fiecare joc. Dică a pus această problemă pe seama accidentărilor din ultima perioadă.

„Ar trebui să se facă un 11 și să se dea continuitate. Dacă joci două meciuri, apoi ești scos la pauză, iar intri, iar ești scos, ne este greu. Suntem și jucători tineri și nu ne pică foarte bine. Pe oricine deranjează când e scos la pauză, nu numai pe mine, trebuie să fim mai bine pregătiți psihic. Așa fac echipele puternice din Europa, merg pe un nucleu și de aia au rezultate”, a spus Florinel Coman, la conferința de presă premergătoare meciului cu Poli Iași.

A urmat replica lui Dică: „E greu să avem un prim 11 cristalizat. Orice antrenor și-ar dori să aibă un prim 11 meci de meci. Dar intervin accidentările, suspendările, jucători care nu trec printr-o formă bună. Când nu aveam accidentări, avem suspendați. La fiecare etapă vine ghinionul peste noi.”

Meciul dintre Poli Iași și FCSB va avea loc duminică, de la 20:30.

 

Publicat: 24 11. 2018, 13:31
Actualizat: 24 11. 2018, 13:32