FCSB, o nouă lovitură! Florinel Coman a primit „verdictul” după accidentarea cu Backa Topola: „Va lipsi o perioadă îndelungată!” Anunțul lui Mihai Stoica

Florinel Teodor Coman paraseste terenul accidentat in meciul de fotbal dintre Backa Topola si FCSB, contand pentru Liga Europa, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Gradski Senta din Senta, joi 17 septembrie 2020. © FOTO:Ciprian Petcut/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 10 poze

Florinel Coman s-a accidentat în meciul de pomină cu Backa Topola, din turul 2 preliminar al Europa League. Mijlocașul FCSB a primit o vestea proastă, deși spera să revină rapid pe teren. Mihai Stoica spune că acesta va lipsi o perioadă îndelungată.

FCSB este lovită din plin de o nouă criză. Rămasă fără titlu de cinci ani și lovită de valul de cazuri de coronavirus, echipa lui Gigi Becali va trebui să se descurce o perioadă însemnată și fără Florinel Coman.

FCSB, o nouă lovitură! Florinel Coman a primit „verdictul” după accidentarea cu Backa Topola

„Coman se simte foarte bine, dar, din nefericire investigațiile la care a fost supus au relevat faptul că accidentarea este mult mai gravă decât se aștepta și decât ne-a arătat controlul clinic.

Vă lipsi o perioada îndelungată, am vorbit mai devreme, are un moral bun și stiu că atunci când vă reveni vă fi mai puternic decât a fost înainte de accidentare.

S-a accidentat pentru că s-a sacrificat pentru echipa, a realizat că el trebuie să fie locomotva și uite că acel atac brutal îl tine departe o perioada destul de lunga” , a spus Mihai Stoica pentru Telekom Sport.

Staff-ul FCSB se așteaptă ca bijuteria lui Gigi Becali să lipsească de pe teren aproximativ o lună.

Andrei Vlad, Florin Tănase, Sergiu Buș, Miron, Darius Olaru și Ovidiu Popescu au scăpat de coronavirus

Lovită de valul de coronavirus, FCSB și-a recuperat o parte dintre jucători pentru meciul de azi, cu Poli Iași. Florin Tănase, Sergiu Buș, Andrei Miron, Dariu Olaru, Andrei Vlad și Ovidiu Popescu au scăpat de noul coronavirus, așa cum ProSport a anunțat încă de sâmbătă.

Pe lângă aceștia, și Toni Petrea va putea fi alături de echipă.

Mirel Rădoi, mesaj clar pentru Florinel Coman

Mirel Rădoi i-a transmis lui Florinel Coman că o plecare de la FCSB ar fi benefică pentru evoluția lui în carieră.

„Din punctul meu de vedere, ar trebui deja să-şi caute o nouă provocare. E clar că la nivel naţional au demonstrat tot ce au avut de demonstrat. Şi ofensiv şi defensiv, performanţe individuale, pase de gol, acţiuni foarte bune.

Din punctul ăsta de vedere, cred că ar trebui să plece. Mai departe nu pot eu să spun care este suma sau să pot să vorbesc de strategia clubului”, a spus Mirel Rădoi, pentru Antena Sport.

Poli Iași – FCSB se joacă duminică, 27 septembrie, de la ora 21.45, în etapa a 5-a din Liga 1, sezonul 2020 – 2021, iar partida va fi Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Plus și Telekom Sport.

Publicat: 27 09. 2020, 17:09
Actualizat: 27 09. 2020, 17:14