Fluieră a pagubă?

Redactor:
Sergiu Petre
Fluieră a pagubă?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Frățilă (foto) a câștigat milioane la Bursă, însă criza i-a adus pierderi semnificative.

Personaj cunoscut în Liga I acum câțiva ani, fostul arbitru Constantin Frățilă face carieră și în afaceri. Cunoscut în fotbal mai ales după scandalul în care a fost acuzat că a ajutat Steaua să ia campionatul în 2001 din cauza arbitrajului său de la meciul contracandidatei la titlu Rapid cu FC Argeș (0-1), Frățilă are acum și alte probleme. Conform Ziarul Financiar, acesta a început să investească la Bursă în anii 1999-2000, după prima criză de pe piață, cu circa 400.000 de dolari. La finele anului 2007,  fostul candidat la primăria Constanței ajunsese să dețină un portofoliu estimat de el la 60 de milioane de euro!

Valoarea investițiilor sale s-a redus semnificativ, ca urmare a căderii Bursei din 2008 și de la începutul lui 2009, însă el spune că și-a recuperat de mult timp banii investiți și că pierderile din ultimul an sunt doar pe hârtie, pentru că nu a vândut acțiuni.  De exemplu, participația de 40% din acțiunile Comcim, ce valora la finele lui 2007 circa 31 milioane euro, este evaluată pe piață în acest moment la 5 milioane.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×