Fluieră după băieți

Chiar dacă majoritatea spațiului dedicat arbitrajului este ocupat de băieți, astăzi a venit și rândul fetelor. Le vom prezenta așa cum le-am găsit: frumoase și valoroase.

Când au fost solicitate să răspundă la câteva întrebări, arbitrele române au fost foarte mirate: „Pe bune!?”. Explicația a venit imediat. „De obicei, pe noi nu ne bagă nimeni în seamă. Băieții sunt mereu în prim-plan”, au spus ele cu un ușor regret. De aici, discuția a pornit, lesne de înțeles, cu felul în care au reușit ele să se adapteze unei lumi care odată părea exclusiv a bărbaților.

Flori și ciocolată la meciuri

„Ne-am apucat de arbitraj pentru că ne place, logic. Și, în plus, noi punem foarte mult suflet, așa că acest lucru nu are cum să treacă neapreciat”, ne spune Irina Mîrț. E completată de Cristina Dorcioman: „Chiar dacă mai sunt și momente neplăcute, să știți că am fost întâmpinate pe multe stadioane cu flori, bomboane sau ciocolată”. Momente neplăcute? „Da, sunt și de-astea. De exemplu, ne trimit mereu la cratiță”, ne spune aceeași Irina Mîrț, care continuă. „Pe mine nu mă deranjează oricum, pentru că îmi place foarte mult să gătesc”.

Irina Mîrț este, fără dubiu, arbitra cel mai bine cotată a României. Din postura de asistentă, aceasta a participat până în prezent la șase turnee finale de Campionat European, Campionat Mondial sau Jocuri Olimpice. „Da, ea va ajunge precum domnul Rainea. Este foarte bine văzută atât la FIFA, cât și la UEFA”, spune Cristina Dorcioman despre colega sa. Dintre acestea, cele mai importante repere ale carierei Irinei sunt finala CM de senioare din 2003, finala CE 2003 de juniori și finala CE U 19 din 2006. „Vedeți, și spuneați că sunteți neinteresante”, intervine un băiat aflat prin preajmă. „Suntem femei, probabil de-aia”, vine răspunsul.

Publicat: 22 02. 2009, 08:40
Actualizat: 22 02. 2009, 08:50