Focar de COVID la UTA? Aproape tot stafful tehnic a intrat în izolare, dar și alți trei fotbaliști!

UTA are mari probleme înainte de meciul cu FC Botoșani, chiar dacă până la startul meciului cu moldovenii mai sunt nu mai puțin de șase zile.

Diagnosticarea cu COVID-19 a antrenorului principal Laszlo Balint și a fotbalistului Cristian Bustea a fost doar prima verigă dintr-un lanț ce prinde tot mai mult contur. Vineri, temerile s-au confirmat și în ceea ce-l privește pe Simos Roumpoulakou, greco-albanezul nefăcând parte din lotul arădenilor pentru meciul de la Buftea cu Chindia.

La București, însă, au apărut și alte simptome și testele rapide au evidențiat și alte infectări cu virusul de orgine asiatică.

Focar de COVID-19 la UTA, pornind de la stafful tehnic

Din informațiile ProSport, vorbim, în primul rând, de toți colaboratorii lui Balint pe banca tehnică, mai puțin Gabi Vasiliu (foto, în dreapta), antrenorul cu portari, care invinsese virusul încă din toamnă. Așadar, „secunzii” Alin Pînzaru (foto, în stânga), Cezar Zanfir (foto, în centru) și preparatorul fizic Alexandru Radu sunt și ei – probabil – infectați cu COVID-19, certitudinea urmând să sosească doar după testele PCR ce se vor face mâine.

Încă trei jucători ai arădenilor sunt pozitivi la testarea rapidă

Însă, și în cadrul lotului de jucători sunt probleme suplimentare și vorbim, deocamdată, de trei fotbaliști. Adică portarul Florin Iacob, atacantul Ciprian Rus și fundașul Alexandru Benga, cu mențiunea că acesta din urmă oricum era suspendat pentru meciul cu FC Botoșani.

Numai că este evident că, dacă totul se confirmă, cei trei fotbaliști vor rata și jocul din runda cu numărul 25, adică deplasarea arădenilor la Mediaș.

Repetăm, deocamdată vorbim doar despre rezultate pozitive la testele rapide, care nu sunt 100 la sută concludente.

Fostul „secund” al lui Ionuț Popa conduce antrenamentul de azi

La această oră, UTA efectuează primul antrenament al săptămânii, jucătorii având trei zile libere după meciul de la Buftea.

Cel care conduce ședința de pregătire este Cristian Păcurar, fostul „secund” al lui Ionuț Popa pe banca „Bătrânei Doamne”, actualmente șeful Academiei UTA.

Dacă vor avea mai multe cazuri de infectare confirmate există posibilitatea că echipa fanion a Aradului să poată solicita amânarea confruntării cu FC Botoșani, de luni, 22 februarie, de la ora 17:30, din cadrul etapei a 24-a a Ligii 1.

Publicat: 16 02. 2021, 16:54
Actualizat: 16 02. 2021, 17:02