Focul la Halagian

Fiecare poate comenta știrea după cum are chef. Comunitatea
armenilor din România l-a desemnat pe Florin Halagian
personalitatea anului. Au rămas la trenă toate celelalte domenii.
Și criticii literari, și chirurgii, și arhitecții, și oamenii de
afaceri. Alegerea l-a ocolit chiar și pe Chivorchian, ale cărui
merite în anul în care Timișoara a fost atât de aproape de titlu nu
pot fi contestate. În fine, niciodată n-a făcut unanimitate o
asemenea ierarhizare mozaic cu propuneri din mai multe domenii.

Deci, focul e la Halagian. Nominalizarea n-a fost sensibilă cu
siguranță doar la cele câteva etape în care Hala a readus la viață
muribunda Bistrița. Ci la întreaga carieră a tehnicianului, unul
dintre actorii de marcă din ultimele patru decenii ale fotbalului
nostru. În ultima vreme au apărut pe piață mai multe DVD-uri.
Revezi imaginile cu Dobrin și Radu II de la titlurile cu Argeș din
’72 și ’79, dar automat și peste chipul lui Halagian, un vulcan pe
bancă sau în extaz pe gazon cu brațele ridicate mulțumind Cerului.
Nașterea marii echipe a Stelei ’86 ascunde nedrept tot ochiul și
flerul lui Hala, care a știut să pună piesele la locul lor.
Cutezanța de a poza într-un manager i-a fost fatală într-o noapte a
generalilor. Titlurile cu Dinamo și explozia Naționalului din anii
’90 își așteaptă rândul să scoată capul din arhiva fotbalului
nostru.

Patru decenii de istorie cu Halagian. Fără pașii înapoi din
ultimul deceniu și jumătate, fără mercenariatul vremurilor la
cluburi fără veleități, înrobite de caracatița cooperativei, Hala
ar fi fost de neclintit din top 10 all-time al antrenorilor români.
La braț cu Piști Covaci, Ienei, Mircea Lucescu și Valentin
Stănescu. Vremurile și viața n-au oprit timpul în loc după ultimul
titlu cu Dinamo. Prezența în top ten n-ar mai fi îndrăznit s-o
atace nimeni.