Măcinată de scandalurile cu fanii, dar și de campania slabă de transferuri, Steaua a început slab returul, dar păstrează încă șanse în lupta pentru titlu. Oficialii „roș-albaștrilor” sunt convinși că cele 11 partide rămase până la final pot fi câștigate, iar principalul obiectiv al sezonului să fie îndeplinit.
Mircea Rădulescu le transmite steliștilor că împăcarea cu fanii ar trebui să fie prioritară, dacă se vrea cu adevărat câțtigarea titlului. „Cu fanii alături, ar fi fost lideri, cu cinci puncte avans”, spune „Riciu”.
„Mi se pare o mare greșeală ca un club să ignore suporterii. Steaua putea să aibă, în acest moment, cel puțin cinci puncte avans față de locul secund, dacă în meciurile de pe teren propriu era susținută de fani! Eu mă mir că Mihai [n.r. Stoichiță] a avut unele dialoguri cu suporterii, pentru că eu îl știu ca fiind foarte așezat„, a declarat Mircea Rădulescu la Sport Total FM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER