Fostul dinamovist Bruno Simao: „Meciul cu Urziceni a fost aranjat!”. Reacția față de încarcerarea lui Borcea: „Nu mă miră. Merită mai mulți asta”. Nostradamus de Urziceni: cum a știut Bucșaru că ia campionatul cu 6 luni înainte

Fostul dinamovist Bruno Simao:
  • Publicat:
  • Actualizat:

E 1 decembrie 2015, iar asta ar trebui să fie o poveste românească de succes. Stadionul din Urziceni este, însă, închis cu lacătul. Pe gazon, mai pot fi văzut bilete aproape putrezite de la meciurile din ultimul sezon, 2010-2011, în care clubul s-a târât în Liga 1 cu o echipă de puști aduși de la Steaua și Dinamo, lângă care stăteau Rusescu, Iulian Apostol și Epaminonda Nicu, veteranii campioni din 2009. În doar doi ani după câștigarea titlului, formația lui Dumitru Bucșaru devenise o fantomă care a retrogradat fără glorie, cu 25 de puncte din 34 de meciuri. Este anul în care Oțelul le-a suflat titlul lui Poli Timișoara și FC Vaslui. Adrian Porumboiu își amintește: „Da, e adevărat ce a povestit Gigi mai demult. Borcea și cu Gigi discutaseră cu Bucșaru să-i dea 500.000 de euro să se retragă din campionat cu câteva etape înainte de finalul sezonului. Asta ar fi însemnat că echipele care fuseseră învinse pe teren de Urziceni erau avantajate. Oțelul câștigase ambele meciuri cu Unirea, noi pierdusem o dată. Am refuzat, n-am vrut să mă bag în așa ceva”.

Adrian Porumboiu trebuia să dea 200.000 de euro, bani care l-ar fi putut ajuta să câștige campionatul în culise. Povestea sa descrie perfect relațiile dintre Cristian Borcea, George Becali și Dumitru Bucșaru. Potrivit lui Mircea Rednic, același triunghi, completat de frații Ioan și Victor Becali și de Gică Popescu, a făcut cadou titlul Unirii Urziceni în 2009. Nu s-a vrut atunci campionatul. Mi s-a furat”, a declarat Rednic în exclusivitate pentru ProSport.

Nu s-a vrut atunci campionatul. Tu ții minte că eu am spus că o să vin să antrenez gratis când pleacă Borcea!? Și i-am reproșat campionatul ăla pentru că mi s-a furat. Și atât, mai multe nu spun
Mircea Rednic

Întoarcerea în timp continuă cu noi amănunte despre un titlu câștigat în 2009 – an cu alegeri prezidențiale – de echipa unui finanțator care-i scria memorii președintelui Băsescu pentru a-și obține banii restanți din contractele cu statul.

DIN EPISODUL DE IERI:

Premoniția lui Bucșaru: „Luăm titlul”

Duminică, 29 noiembrie, în direct la SportTotal FM, Narcis Drejan l-a sunat pe Narcis Răducan. La un moment dat, după 15 minute de discuții despre Pandurii, moderatorul a deschis subiectul Urziceni. Narcis din fotbal a lucrat acolo ca director sportiv între 2008 și 2010, exact perioada în care echipa s-a bătut la titlu.

La Urziceni, când v-ați gândit pentru prima dată la titlu?
Noi ne-am gândit pentru prima dată între tur și retur (n.red. – decembrie 2008 sau ianuarie 2009) și, culmea, știți de la cine a venit ideea? De la patron. Eram toți la masă și, la un moment dat, domnul Bucșaru zice: „Noi anul ăsta luăm campionatul!”. Noi ne-am uitat unii la alții, un pic așa. Eu, Meme și Dan Petrescu… Dânsul era singurul care nu se pricepea la fotbal și ne spunea că luăm campionatul. Nu puteam să-l contrazicem că era patronul nostru. Ne uitam, zâmbeam, și i-am zis: „Da, Mitică, sigur, avem șansa noastră, dar nu e atât de simplu”. Încercam să fim cât mai diplomați”. Culmea, returul asta a dovedit.

Așadar, dacă povestea relatată e reală, Dumitru Bucșaru poate trece drept un Nostradamus al zilelor noastre, intuind o performanță la gândul căreia cunoscătorii de lângă el abia s-au putut abține din râs. De unde știa Bucșaru că Unirea va câștiga campionatul și pe ce se baza siguranța lui?

Dumitru Bucșaru și Dan Petrescu, doi oameni care au câștigat un titlu așteptat doar de primul

Dacian Varga, jucător adus de la Vasile Șiman, prietenul lui Victor Becali, celebrează golul care a adus Unirii titlul

 

Un om care a copilărit cu fostul finanțator de la Unirea povestește care era relația lui Bucșaru cu fotbalul. Gheorghe Babagianu, fostul vicepreședinte la Unirea, fost viceprimar din Urziceni, subprefect de Ialomița și patron al hotelului Royal, unde se cazau toate adversarele Unirii și arbitrii meciurilor, spune pentru ProSport: „Când venea ziua meciului, mă întreba pe mine cu ce adversare joacă Unirea. Niciodată nu știa cu ce echipă joacă. Puteți verifica. Credeți-mă că am stat acolo zi de zi. Nu îl interesa niciodată”.

Babagianu și Bucșaru se cunosc din clasa a noua. În 2002, când viitorul viceprimar PD-L a fost rugat de „niște prieteni” din fotbal să nu desființeze echipa, la club a ajuns finanțator Bucșaru. El l-a redenumit Unirea Valahorum Urziceni, de la SC Valahorum SRL, una dintre firmele sale prin care derula afaceri cu statul. De fapt, cu SN CFR SA, unde șef era Mihai Necolaiciuc, directorul bănuit că este rudă cu președintele Traian Băsescu și care a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că a prejudiciat statul cu 57 de milioane de euro.

De fapt, afaceristul născut la Coșereni, la 4 kilometri de Urziceni, i-a fost sugerat ca sponsor aromânului Babagianu de un personaj important din Ministerul de Interne. Despre aceste noi legături, citiți însă mâine.

Premoniția profanului Bucșaru, povestită de Narcis Răducan, este cu atât mai bizară cu cât Dan Petrescu, antrenorul venit la Unirea Urziceni în baza prieteniei dintre patron și impresarul Victor Becali, era de față și s-a rezumat să zâmbească.

În lumea fotbalului, fostul fundaș de la Chelsea este renumit pentru superstițiile sale care le eclipsează până și pe cele ale lui Iordănescu. Povestește un fost angajat de la Urziceni, sub protecția anonimatului: „Dan are superstiții mari de tot. Dacă i s-a părut lui că ai stat la un meci pe un loc și echipa a câștigat, gata, acolo trebuie să stai. Apoi, nu ai voie să te bucuri dacă echipa obține un penalty. Nu ai voie! Nu ai dat gol, nu te bucuri. Lui Bucșaru i-a făcut o scenă incredibilă la Iași. Era 2-0 pentru Unirea. Bucșaru a sărit în picioare bucuros. „Gata, câștigăm!”. Petrescu stătea în tribună și a început să urle. S-a supărat atât de tare încât Bucșaru s-a închinat și a plecat. „Bă, ăsta nu e sănătos la cap!”. Petrescu era supărat: „Ce dacă avem 2-0? Am câștigat?”.

Citește continuarea mai jos.


Dumitru Bucșaru, gânditor, în tribune. Unirea s-a deființat la doi ani după ce a câștigat campionatul

Dan Petrescu, Narcis Răducan și Mihai Stoica, cei trei oameni care au zâmbit când Bucșaru a spus că Unirea ia titlul

Petrescu s-a rezumat să zâmbească, neîncrezător, când finanțatorul său l-a anunțat că va lua campionatul. Era începutul lui 2009, un an electoral în care Traian Băsescu urma să iasă președinte la „mustață”, cu 50,33 la sută dintre voturi. În vară, Unirea Urziceni – echipa afaceristului legat de Dorin Cocoș și de soția sa de atunci, Elena Udrea, fosta consilieră prezidențială – urma să-și asigure 12 milioane de euro doar din calificarea directă în Liga Campionilor. Din bonusuri, drepturi TV și bilete, suma totală avea să ajungă la 17,72 milioane de euro.

Rednic susține că această sumă a fost miza pentru care Borcea și verii Becali au preferat să-i facă titlul cadou Unirii. Un jucător spune că „Borcea a fost supus unor presiuni mari să nu ia campionatul”.

Narcis Răducan spune, însă, că Bucșaru avea pur și simplu încredere. Nimic mai mult. „Era afirmația unui om simplu care credea într-un obiectiv”

Unirea, sprijinită politic? Narcis Răducan: „Nu”

Duminică, la SportTotal FM, Narcis Răducan a vorbit și despre implicarea politicului în sport: „În spatele tuturor acestor cazuri de succes, reamintesc și Oltchimul, știu eu, alte echipe, Asesoft de la baschet, a existat și o anumită susținere politică. Sunt anumite conjuncturi care ajută echipa respectivă. În condițiile în care cade, se schimbă puterea sau pică anumiți oameni care au stat la baza proiectului, din păcate cade tot proiectul”.

A fost și Unirea una dintre aceste echipe sprijinite politic?

„Nu, nici vorbă”, a răspuns actualul președinte de la Pandurii, contactat de ProSport luni dimineață. „Sută la sută s-a jucat pe teren. Chiar dacă sunt multe elemente care ar duce la o anumită strategie comună, echipa lui Dan Petrescu din acel moment a fost printre cele mai frumoase campioane. A fost un proiect luat de la zero, infrastructură și autoritate totală celor care se ocupă de echipă, iar un element de confirmare este că o campioană mincinoasă nu face niciodată opt puncte în Champions League, a adăugat Răducan.

Nu se poate ca Urziceni să pună arbitrul spaniol (n.red. – Cesar Muniz Fernandez). Și acum toate se leagă când am văzut declarațiile. Bucșaru ăla avea datorii la Gigi Becali, la frații Becali, avea datorii la toată lumea. Era normal, că băiatul (n.red. – Bucșaru) nu avea de unde să returneze banii
Mircea Rednic

88 la sută dintre cititorii ProSport participanți la un sondaj efectuat luni cred că Mircea Rednic are dreptate când spune că Dinamo a pierdut intenționat titlul în 2009. 55 la sută cred că la mijloc a fost vorba despre returnarea datoriilor lui Bucșaru la verii Becali, 33 la sută sunt convinși că în spate au fost jocuri politice înalte pentru ca Unirea să fie campioană.  

Doar 7 la sută neagă ipoteza aranjamentului.

Sondajul făcut de ProSport reprezintă un barometru al foștilor spectatori, deveniți între timp telespectatori, care privesc cum, an după an, titlurile din Liga 1 sunt decise în jocuri de culise asemănătoare celor povestite de Porumboiu. Declarația unui fost jucător de la Dinamo care a evoluat în meciul de pomină din 2009 are, însă, valoare de mărturie.

Mărturia unui „țap ispășitor”: „Conducerea a încercat să-mi distrugă imaginea”

Bruno Simao joacă acum la Uniao Leiria în liga a doua din Portugalia natală. În 2008, venise de la UTA la Dinamo, iar în meciul de la Urziceni a fost titular pe postul de fundaș stânga. În minutul 79, la scorul de 1-0, portughezul a fost eliminat de arbitrul Cesar Muniz Fernandez pentru al doilea galben. Cu trei minute mai devreme, Simao fusese faultat în careu de Varga, dar centralul spaniol a lăsat jocul să continue.

Bruno Simao, în duel cu Prepeliță. Fază din campionatul pierdut de Dinamo în fața Unirii Urziceni

„ Pentru mine, a fost meci aranjat”, începe abrupt Simao dialogul cu ProSport, într-o română aproape perfectă. „Ce ne-a făcut arbitrul, a fost incredibil… Nu a fost un meci corect”. Portughezul de 30 de ani își aduce încet, încet, aminte detalii de la partida care i-ar fi putut aduce un bonus de 100.000 de euro pentru câștigarea titlului. La Urziceni, prima a fost de 5.000 de euro de căciulă.

Ce a fost în vestiar după meci, Bruno?
A fost un pic de tensiune, dar mai multă dezamăgire. Am fost foarte supărați.

Ți-a reproșat cineva ceva?
Mie, în vestiar, nu mi-a zis nimeni nimic. După câteva zile au început să apară vorbele. Nu știu cine a spus că eu l-am enervat pe arbitru în timpul meciului și l-am întors împotriva noastră. Este o mare prostie pentru că eu chiar am vrut să câștig meciul și campionatul.

Cine a lansat vorbele?
Cineva din conducere. Apoi au încercat să-mi distrugă imaginea.

Ți-a spus cineva din conducere ceva în față?
Niciodată.

Dar cum ai aflat?
De la colegi și de la impresarul meu, Cornel Teodorescu.

Cât mai mai stat la Dinamo?
Am fost în birou la conducere să primesc ultima lună de salariu și au refuzat să-mi dea banii. Am plecat în Portugalia fără să-mi iau banii. Când am semnat cu Dinamo, am renunțat la 70.000 de euro pe care îi câștigasem la FIFA într-un proces cu UTA. Nu mi-au plătit și mi-au deschis un caz în România, la FRF, unde am fost suspendat. Ca să semnez cu Dinamo, am renunțat la banii câștigați la FIFA, iar UTA și-a retras cazul.

Ți-ai luat banii de la Dinamo până la urmă?
Nu.

Bruno Simao susține că el a fost scos țap ispășitor după pierderea titlului. Își lăsase echipa în 10 oameni pentru ultimele unsprezece minute din meciul decisiv pentru titlu. Situația nu este nouă la Dinamo și pare o tactică a lui Cristi Borcea de a masca adevăratele cauze ale înfrângerii.

Citește continuarea mai jos.

Cristi Borcea îi pune o foaie în față lui Mircea Rednic. Privirea acționarului este tăioasă

Dumitru Bucșaru, Victor Becali și George Becali, prieteni, debitor și creditori

În 2007, la meciul cu Lazio (1-3), Vali Năstase a greșit grav la primele două goluri din revenirea italienilor de după pauză, dar nu a fost singurul gafeur. Fost acționar la Dinamo, Vladimir Cohn a declarat că partida a fost trucată. Cornel Dinu a susținut afirmația:

Sunt convins că meciul cu Lazio a fost trântit. Coincidența face că a fost trântit de aceeași persoană care mi-a trântit mie meciul cu Benfica din 1999. Vali Năstase. În minutul 44 cu Benfica a dat pumnul și a fost eliminat, am pierdut calificarea. Am aflat apoi că un om din anturajul clubului și al jucătorilor s-a întâlnit în ziua meciului la hotelul Crowne Plaza cu Jupp Heynckes care era antrenorul lui Benfica”.

Omul din anturajul clubului care s-a întâlnit cu Heynckes înainte de Benfica, dar și cu șeful lui Lazio, Claudio Lotito, înainte de jocul pierdut ciudat cu 3-1, este Ioan Becali. Este una și aceeași persoană cu Ioan Becali, condamnat în Dosarul Transferurilor pentru prejudicierea mai multor cluburi printre care și Dinamo, același Becali despre care Rednic spune acum că avea de primit bani de la Bucșaru.

După meciul cu Lazio, Năstase a fost alungat din club. Rednic: „Surprinzător a fost că lui Vali Năstase i s-au dat 60.000 de euro când a venit, la semnătură, după care a fost dat afară. Eu i-am zis lui Cristi: Și el zice: Mi-a zis asta cu lejeritate și la fel de lejer l-au lăsat să plece”.

Culisele cazului Dinamo – Lazio pot fi citite aici. Sunt articolele în urma cărora DNA a deschis un dosar penal, iar UEFA a anunțat o anchetă.

Doi ani mai târziu, imediat după meciul de la Urziceni, Cristi Borcea declara într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor: „Să le fie rușine unor jucători! Rușine! Și-au bătut joc, asta e vagabonțeală. Erau suporteri cu lacrimi în ochi la final, chiar nu le pasă de oamenii ăia care vin și le strigă numele? Nu mă mai interesează. Să-și depună memorii, să devină liberi când le-o veni termenul. Sau să-și ia banii de unde stau și petrec. Vor fi șomeri în curând, or să vadă ei! Păi, Torje crede că a început și s-a terminat fotbalul cu el. Sau Moți… Cea mai mare dezamăgire pentru mine e când văd viața lui extrasportivă. Dinamo i-a întins o mână de ajutor și el și-a bătut joc. Vor vedea ei, toți, cu mine, că prea i-am ținut în puf”.

În paralel, Borcea a „scurs” informații unor jurnaliști de încredere. Potrivit acestora, șefii aflaseră că Moți, Tamaș, Torje și Izvoranu au petrecut într-un restaurant până dincolo de miezul nopții. Escapada avusese loc cu 3 zile înainte de meciul de la Urziceni.

Nu știu cine l-a informat pe Cristi Borcea că am ieșit în oraș, dar a făcut-o greșit
Cosmin Moți, 28 mai 2009, la 4 zile după meciul cu Unirea
 

Prima măsură luată de Borcea a fost excluderea din lot a lui Bruno Simao, la doar 24 de ore după înfrângere. O zi mai târziu, o nouă știre pe surse susținea că Simao a fost văzut la hotelul Rin împreună cu Andrei Cristea, în seara meciului pierdut cu Urziceni. „Nu am ieșit în niciun club. Singura dată când am ieșit, a fost cu Borcea”, s-a apărat Simao. Portughezului i s-a reproșat viața extrasportivă și evoluția proastă de la Urziceni, deși el nu figura pe lista petrecăreților de dinainte de meci.

Cazul lui seamănă izbitor cu cel al lui Vali Năstase, din 2007, cu diferența că Simao nu a fost acuzat de nimeni de blat.

Partea interesantă vine acum. Deși au fost indicați drept responsabili pentru înfrângere și amenințați că vor fi dați afară, Torje și Moți au rămas la Dinamo și în debutul sezonului viitor. La fel și Tamaș, care a fost suspendat pentru partida cu Unirea. Singurul care a plătit a fost Simao.

De ce i-a ținut Borcea deși tocmai pierduse șansa unică de a se califica direct în Champions League, marele său vis? De ce a fost dat afară Bruno Simao, dar nu și ceilalți fotbaliști care evoluaseră slab?

Doar Dolha, Boștină, Marius Niculae și N”Doye au primit note de 6 sau 7 din partea mass media de sport pentru evoluția de la Urziceni.
 

„Nu știam că Borcea e la pușcărie, dar nu mă mir”

„Pe Borcea îl știu cel mai bine dintre toți acționarii. La început am avut o părere bună despre el, dar am terminat cu o părere foarte proastă”, spune Bruno Simao înainte de a auzi declarația lui Rednic legată de posibilul autosabotaj al clubului comis de Borcea.

Te surprinde ce spune Rednic despre meciul cu Urziceni?
Nu mă surprinde. Din păcate pentru cei care iubesc acest sport, sunt persoane în lumea fotbalului care distrug imaginea. Corupți, mafioți. Dacă e adevărat ce spune Rednic, e foarte greu să-ți mai faci meseria în sportul ăsta.

Rednic ți-a reproșat ceva?
Nu, pentru că a văzut că mi-am dat viața pe teren.

Pe frații Ioan și Victor Becali i-ai cunoscut?
Nu. Dar știu cine sunt.

Știai că ei și Borcea sunt în închisoare?
De Becali știam. De Borcea nu știam. Dar nu mă mir. Mai mulți oameni din fotbalul românesc ar trebui să fie la închisoare. Și nu doar din România, dar acum vorbim despre campionatul ăsta.

Zilele trecute, Adevărul a scris că scena isterică celebră făcută de Ioan Becali în tribunal a fost o înscenare pusă la cale chiar de judecătoarea Geanina Terceanu pentru a da senzația că inculpații de la care luase mită 220.000 de dolari se așteaptă la pedepse grele.

Un martor a povestit pentru ProSport că, la Urziceni, Borcea a fost foarte relaxat în lojă, flirtând cu o hostesă și jucându-se cu un trabuc pe fusta ei, în ciuda faptului că echipa sa tocmai pierdea titlul. „Așa proceda Cristi. În public, arăta de parcă avea niște emoții incredibile. La Urziceni, după meci, a zis că îi este rău și s-a întins într-un separeu de la tribuna oficială. El este, de fapt, ipohondru și un actor foarte bun în același timp”.

A doua zi după meci, în timpul interviului din Gazetă, Borcea a ținut să precizeze că îi este rău.

De atunci au trecut 6 ani și jumătate. Unirea a câștigat titlul într-un an electoral, creditorii lui Bucșaru și-au primit banii, iar Borcea a continuat să comploteze în fotbalul românesc. Printre prietenii săi foarte buni și partenerii de afaceri s-a numărat Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, influent membru PD-L. Tot PD-L era și Gheorghe Babagianu, prietenul foarte bun al lui Dumitru Bucșaru, omul de afaceri partener cu Dorin Cocoș, apropiatul președintelui ales din rândurile PD-L, Traian Băsescu.

5,7 milioane de euro a câștigat Unirea Urziceni din drepturile TV din Liga 1 între 2008 și  2010

Gheorghe Ștefan și Dorin Cocoș au fost arestați în octombrie 2014 pentru spălare de bani și trafic de influență în dosarul licențelor Microsoft. După 6 luni, au primit arest la domiciliu și, ulterior, control judiciar. În septembrie, Cocoș a recunoscut faptele și așteaptă procesul în libertate.

Gheorghe Ștefan, primul din dreapta, și Dorin Cocoș, cu bască, sunt duși la audieri.

În martie 2014, Borcea a fost condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare pentru jefuirea propriului club. Pedeapsa ar putea crește dramatic după ce frații Becali au recunoscut că au dat mită judecătoarei Terceanu.

Gheorghe Ștefan și Cristian Borcea au fost implicați într-un meci menționat într-o declarație șocantă a unui important om de fotbal pe care o puteți citi mâine în ProSport.

Până atunci, un alt dinamovist care a intrat pe teren la Urziceni în mai 2009 a vorbit: „Mi-am dat viața în fiecare meci pentru Dinamo, inclusiv la Urziceni. Am apărat atunci accidentat. Nu ne-a dat două penaltyuri. Arbitrajul a fost cum a fost, dar nea Mircea a știut întotdeauna ce vorbește, e uns cu toate alifiile. Probabil, dumnealui știe mai multe detalii decât mine”.

Cel care spune că Mircea Rednic nu vorbește prostii este portarul Emilian Dolha.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×