Portarul Valentin Cojocaru, 24 de ani, a revenit la FC Viitorul, după ce în iarnă fusese împrumutat la FC Voluntari.
Sursele ProSport susțin că Gică Hagi, patronul echipei constănțene, e tentat să-l păstreze pe goalkeeper, dar există și două echipe interesate de serviciile sale: Voluntari, formație pentru care a bifat 19 meciuri în Liga 1, și Sepsi Sfântu Gheorghe.
„În opinia mea, Valentin Cojocaru e între primii patru – cinci portari din țară, e un goalkeeper care poate face față la o echipă de cupele europene. Probabil că se va întoarce la Viitorul, nu e jucătorul nostru. Cred că Hagi o să-l vrea înapoi”, a spus recent Ion Andone, președintele celor de la FC Voluntari. De asemenea, Gică Hagi comenta luna trecută: „Cojocaru trebuie să își facă treaba foarte bine unde e acum. E unul dintre cei mai talentați din țară. Mai are câteva etape la Voluntari și vom vedea ce e de făcut”.
CITEȘTE ȘI Paradă fabuloasă pentru Valentin Cojocaru!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER