Fostul patron de la Spal vrea să preia CS Turnu Severin!** Zambon intermediază tranzacția, dar primele negocieri cu Primăria Severin au eșuat!

Italianul Nicola Di Matteo (foto, dreapta) s-a întâlnit în această dimineață cu viceprimarul Severinului, în vederea preluării echipei locale de fotbal. După prima rundă de negocieri, părțile nu s-au înțeles, dar discuții vor mai exista și la finalul meciului CS Turnu Severin – Universitatea Cluj, din această seară.

„A fost doar o primă rundă de discuții. Nu s-a finalizat nimic, dar urmează să mai fie tratative. Domnul Di Matteo vrea să preia pachetul majoritar și e dispus să cheltuiască atât cât e nevoie să facă o echipă bună la Severin!”, a declarat viceprimarul Marius Screciu.

Controversatul Claudio Zambon a fost și el prezent la negocieri. Fostul patron al Politehnicii Timișoara a afirmat că nu va investi la CS Turnu Severin, dar nu exclude posibilitatea să preia o funcție în cadrul clubului oltean. „Eu sunt aici ca asistent juridic pentru domnul Di Matteo. Dacă se va concretiza preluarea clubului, poate mă voi implica pe plan sportiv și juridic la echipă”, a spus Zambon, însoțit la malul Dunării și de fostul său vicepreședinte din Banat, Mario Efrussi. „Deocamdată, nu s-a luat nicio decizie. O să mergem să vedem meciul din această seară. E un stadion frumos la Severin. Nu am remarcat nici un jucător, fiindcă nu am văzut decât câteva faze la televizor. Domnul Di Matteo a avut afaceri cu mult timp în urmă în Craiova și vrea să investească și în fotbal în această zonă. Ori Turnu Severin, ori altă echipă!”, a precizat Efrussi, la ieșirea de la negocieri.

Fost patron la Spal, Nicola Di Matteo a investit și la Imolese, echipă de Serie C la care a antrenat și Cristiano Bergodi.

Publicat: 17 08. 2012, 15:25
Actualizat: 17 08. 2012, 17:23