Fostul stelist Golanski, impresionat de dinamoviști: „Au echipă bună! Sunt câțiva jucători excelenți”

Dinamo a câștigat primul amical al iernii în cantonamentul din Spania, scor 2-1 cu Korona. A fost prima victorie a „câinilor” în cele patru amicale de până acum.

La Korona este legitimat și fostul fundaș al Stelei, Pawel Golanski. Acesta a fost titular ș s-a arătat impresionat de câțiva dintre jucătorii lui Stoican: „Dinamo are echipa bună”

„Dinamo are doi, trei jucători foarte buni”

„E bine aici, echipa e liniștită, sunt fericit acasă. Când am fost la Steaua, cu Dinamo a fost cel mai important meci. Dinamo este bună, are doi, trei jucători foarte buni. Șerban și Bilinski mi-au plăcut mult”, a declarat Golanski la Digi Sport.

Golanski duce dorul perioadei din Ghencea: „În România a fost vârful carierei mele”

„În România a fost pentru mine vârful carierei, am mulți prieteni acolo, dar acum sunt la Korona. Am vorbit cu băieții de la Steaua, au echipa foarte bună, sunt doi, trei băieți extraordinari”, a mai spus fostul fundaș al Stelei.

Publicat: 30 01. 2014, 19:05
Actualizat: 30 01. 2014, 19:08