Mijlocașul echipei Astra Giurgiu, Florin Lovin, a declarat că principalul obiectiv pentru echipa antrenată de Marius Șumudică este calificarea în grupele Ligii Campionilor, iar cel mai important joc din acest campionat a fost meciul cu Steaua de la Giurgiu, din play-off.
„Sper cu tărie că ne vom califica în Champions League. Este al treilea campionat câștigat, un titlu pe deplin meritat. Cel mai important moment a fost victoria cu Steaua, de acasă. Mă bucur că i-am bătut, ca să nu existe dubii despre cine merită să ia campionatul. La golul Pandurilor a explodat camera, am rupt paturile. Mulți dintre noi am consumat băuturi alcoolice și se simte. E o bucurie imensă, puțin umbrită pentru că nu avem mulți fani care să se bucure pentru noi. Am dovedit că suntem echipa cea mai puternică, cu cel mai bun atac și cea mai bună apărare”, a declarat Florin Lovin, la Digi Sport.
Mijlocașul de 34 de ani consideră că Denis Alibec a fost unul dintre cei mai importanți jucători pentru Astra Giurgiu. Atacantul a marcat 18 goluri pentru echipa lui Marius Șumudică în acest sezon.
„A fost determinant Alibec, dar trebuie să ne gândim că a fost ajutat și de ceilalți jucători. Am avut un lot foarte omogen. Nu am întâlnit o echipă în carieră în care fiecare jucător să fie prieten cu restul colegilor. Enache a luat o decizie pentru a juca meci de meci și pentru a ajunge la Euro. A fost o decizie neinspirată. A avut un aport pentru punctele pe care le-am făcut în turul campionatului”, a declarat Lovin, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER