Fotbal și zornăit de cătușe!** 6 rapidiști, anchetați pentru viol
Câți dintre noi n-am citit și nu ne-am minunat de poveștile
aprigelor meciuri din perioada interbelică, dintre Venus și Rapid?
Cu celebrul prefect Gabriel Marinescu, șeful Poliției Capitalei și,
în același timp, președinte la Venus, cel care înaintea unei
semifinale de Cupă, în 1938, îi aresta pe rapidiști, sub diferite
pretexte, cu scopul de a-i pune în gardă vizavi de ce îi așteaptă
dacă nu câștigă Venus?
Metodele fostului prefect au fost preluate mai târziu de cei de
la Dinamo. Iar victime au fost tot jucătorii Rapidului! Chiar dacă,
pe vremea aceea, așa ceva nu putea să apară în presă, un astfel de
episod s-a petrecut înaÂintea rundei cu numărul 26 a sezonului
1985-1986.
Săltați de la hotel
Înaintea acelei etape din Divizia A, Rapid era pe locul 12 din
18 echipe, iar Dinamo se afla pe locul 3, la 7 puncte de Steaua,
păstrând încă șanse la titlu. Iosif Damaschin, cunoscut
microbiștilor și ca Damaschin II, acum antrenor la juniorii
Rapidului, pe atunci vârf de atac în echipa din 1986, povestește:
„Noi, cei necăsătoriți, adică eu, Goanță, Bacoș, Țâră, Toader, plus
Liță Dumitru, care avea soția și casa la Timișoara, eram cazați la
hotelul CFR-ului din incinta Gării de Nord. Vineri dimineață –
meciul cu Dinamo fiind duminică -, atunci când am coborât cu toții
în hol, ca să mergem la antrenament, ne-am trezit cu doi tipi în
civil, de la Miliție. «Vă rugăm să ne însoțiți până la secție, e
vorba de o simplă declarație, vă ducem noi apoi cu mașina la
antrenament». Nu ne‑au spus însă despre ce declarație e vorba. Când
am ajuns la secție, pe Bulevardul 1 Mai, lucrurile au început să ia
o turnură urâtă”.
Pozați ca
infractorii
„Am fost preluați imediat de un maior – continuă povestirea
fostul atacant -, care a început să urle la noi să recunoaștem
totul pentru că oricum au dovezi. Noi ne uitam mirați unul la
altul, nu știam ce vrea. «Puneți mâna și scrieți tot!». «Ce să
scriem, tovarășu’ maior?». «Scrieți cum ați violat fata aia de 18
ani!». Bineînțeles că n-am scris niciunul nimic, n-aveam ce să
recunoaștem. Ne-a luat unul câte unul la el în birou, țipa să ne
intimideze, lui Bacoș i-a dat și vreo două palme, că zicea că se
hlizește la el! Dacă a văzut că n-o scoate la capăt, ne-a trimis
jos, cu niște subordonați, unde era arestul. Nu ne-au băgat în
celule, dar ne‑au pus câte o tăbliță cu număr pe piept și ne-au
pozat față și profil, ca pe infractori. Dacă până atunci ne amuzam
de situație, din momentul acela am simțit că se îngroașă gluma.
Cert este că, pe la șase seara, adică după vreo șapte ore de stat
la Miliție, a venit președintele nostru, Daniel Lăzărescu, și ne-a
luat de acolo. Toată povestea asta n-a făcut decât să ne
ambiționeze și mai mult”.
„Valentin
Ceaușescu ne-a scos!”
Fostul internațional „Liță” Dumitru avea 36 de ani atunci. Își
amintește că respectivul maior l-a luat și pe el tare. „«Scrie
acolo, nu discuta cu mine! ». «Tovarășul maior, am fată de 14 ani,
cum să fac așa ceva? Dumneata nu mă cunoști cine sunt?». «Nu, nu te
cunosc. Scrie!». «Cum nu mă cunoști, am jucat în echipa națională,
sunt Dumitru». Când a văzut că nu ține cu intimidarea, a lăsat‑o
moale, «tovarășu’ Dumitru, pe dumneata te-am chemat doar să ne spui
dacă ai auzit sau ai văzut ceva!». Am cerut voie să dau un telefon
și l-am sunat acasă pe Valentin Ceaușescu. Mi-a zis: «Vor să vă
intimideze, nu știi cum fac ăștia? Ce grad are ăla care vă
anchetează?». «Maior». «Păi, spune-i că tu ești locotenent-colonel
de armată (n.r. – Dumitru își păstrase gradul în rezervă după ce a
plecat de la Steaua în 1980) și că el trebuie să-ți dea ție
raportul, nu să vă pozeze ca pe pușcăriași!». Adevărul e că
datorită lui Valentin am ieșit de acolo. Probabil a telefonat la
scurt timp, pentru că ăia s-au înmuiat de tot pe urmă”.
Goanță,
la fel ca Messi
Aurel Mincu, și el fotbalist la Rapid în acea perioadă, a fost
unul dintre „externi” în această poveste: „Am văzut că la
antrenament lipsesc cei care stăteau la hotel. Am simțit cu toții
că s-a întâmplat ceva, dar nimeni nu vorbea. Abia mai târziu am
aflat că ar fi arestați. Au ajuns seara în cantonament, iar
episodul ăsta ne-a înrăit pe toți. S-a jucat cu o dăruire
fantastică. Deși eu eram fundaș stânga de meserie, Constantin
Cernăianu, antrenorul nostru, m-a băgat mijlocaș, cu sarcină fixă
să fac marcaj în jumătatea noastră la Rednic, cel care dirija jocul
lui Dinamo. Am respectat întocmai, cu toții, indicațiile lui
Cernăianu, «dacă atacăm Dinamo, e sinucidere curată. Ne blocăm în
jumătatea noastră și jucăm pe contraatac». A fost o încleștare
teribilă. Pe final, a luat-o Goanță de la mijlocul terenului, i-a
driblat pe Stănescu, Movilă, Andone, Alexandru Nicolae și, apoi, și
pe Moraru și a marcat în poarta goală. Parcă avea mingea lipită de
gheată. Aia a fost răzbunarea noastră. S-a prăbușit Giuleștiul
peste noi după gol. I-am bătut cu 1-0 și au pierdut orice șansă la
titlu”.
„Rapidiștii au jucat cu o determinare incredibilă,
păreau în stare să mănânce pământul! Noi, jucătorii de la Dinamo,
n-am știut ce se întâmplase înainte, că au avut fotbaliști reținuți
la Miliție. Abia după meci am aflat”, Ioan Andone,
antrenor Dinamo.
„N-am cum să uit meciul ăla, a dat Goanță gol pe final,
iar spectatorii, toți cei 20.000, scandau că Goanță i-a bătut pe
milițeni, ceva de genul ăsta, nu mai știu. Dar așa era mereu
atmosfera pe Giulești, și în «B» jucau cu stadionul plin”,
Dan Petrescu „Fibră”, arbitrul meciului
8 a
fost locul ocupat de Rapid la finele sezonului 1985-1986. Titlul a
fost câștigat de Steaua, urmată de Sportul Studențesc și
Universitatea Craiova
Scandal în vestiarul
dinamovist
Fundaș central la Rapid în acel meci, Marian Rada, acum antrenor
la Rapid, își amintește că „după meci era scandal mare în vestiarul
lui Dinamo. Jucătorii țipau unul la altul, iar Mircea Lucescu,
antrenorul lor, striga la toți. Meciul ăla a pus capăt speranțelor
pe care le mai aveau la titlu. Își luaseră toate măsurile de
siguranță și, totuși, îi bătuserăm. Publicul a fost fantastic
atunci, ne-a purtat spre victorie. Viața suporterilor aia era, să-i
batem pe Steaua și pe Dinamo. Oamenii nu știau ce se întâmplase, că
avuseserăm jucători reținuți. Abia câteva zile mai târziu au apărut
zvonuri”.
Râs cu
„Gheata de Aur”
Un meci special între Rapid și Dinamo a fost cel din ultima
etapă a sezonului 1986-1987. Rapidul era scăpată de retrogradare,
iar Dinamo termina oricum pe locul doi, după Steaua. Miza cea mare
era însă „Gheata de Aur”, trofeu pe care dinamovistul Rodion
Cămătaru și-l disputa cu austriacul Toni Polster.
Înțelegerea era ca Rapid să câștige, iar Cămătaru să înscrie cât
mai multe goluri. După 1-3, cu trei goluri marcate de „Cami”,
giuleștenii au revenit și au câștigat cu 4-3 spre amuzamentul celor
18.000 de spectatori, care au înțeles la un moment dat regia. În
repriza a doua, publicul rapidist a început să scandeze „Cămătaru,
cap de taur / Și-n picior Gheată de Aur!” și „Polster, unde ești? /
Să vezi circul din Giulești!”. Mai mult, pe final, fanii de la
tribuna a doua s-au descălțat și, ținându-și încălțările în mâini,
cântau: „Cămătaru Rodion / Nu iei Gheată, iei șoșon!”.
Articol scris de Ioan Viorel