Înainte de start, în direct la DigiSport era Cristian Vlad, team managerul celor de la Petrolul Ploiești. Omologul mai celebrului Mache încerca să ne convingă că terenul din localitate nu era atât de prost pe cât presa cea malițioasă a lăsat de înțeles. Penibilul lui Vlad a fost evident încă de la prima pasă a meciului, atunci când suporterii au avut impresia că se joacă cu mingi pătrate. Pe un stadion ultramodern distrus de neglijență a început așadar meciul Petrolul – Steaua, două echipe aflate în cea mai slabă formă din ultimii ani.
Jocul începe mult mai bine pentru Petrolul, echipă care se adaptează mult mai bine maidanului vopsit în verde și care ține în tenisiune apărarea campioanei. Tamuz profită imediat de săriturile greu de anticipat ale balonului, se bagă cu avânt între Varela și Toșca, le fură mingea și se trezește față în față cu Niță. Dacă pe un teren corespunzător ar fi avut timp să își potrivească mingea și să execute formalitatea, pe maidan coordonatele sunt altele. E nevoit să șuteze repede, de sub el, și îl ia la țintă pe Niță. Campioana continuă jocul neinspirat, la ghici, iar Chipciu ratează șansa de a intra în istorie cu un start excelent de sezon. Mijlocașul nu e în stare să preia o minge pasată foarte bine de Adi Popa în careu și o scapă în aut de poartă. Repriza se încheie tot cu Petrolul la conducerea jocului, echipă care mai încearcă poarta prin Ropotan cu un șut de la distanță prins de Niță.
Petrolul termină benzina după pauză. Identificați ironia!
După pauză se modifică doar starea maidanului, în rău. Fotbalul rămâne la fel de șters, jucătorii chinuindu-se în încercarea de a-și ține echilibrul în alergare printre smocurile și dâmburile terenului construit din bani publici. Petrolul termină benzina (ironic, nu-i așa?) și steliștii își arată stofa tocită de campioni. Mijlocul campioanei e mai puternic, însă benzile sunt inexacte și Nicușor Stanciu e invizibil, motiv pentru care Pecanha stă liniștit. După câteva faze denumite generos ocazii de gol, vine și primul moment pe care îl vom vedea dezbătut la TV. Steaua cere penalty la un henț în careu făcut de Benga, însă arbitrul Radu Petrescu doarme cu fluierul în gură și faza continuă.
Prima fază de fotbal vine în minutul 72. Contraatac Steaua, Adi Popa centrează de pe dreapta, Chipciu reia cu capul în Pecanha, mingea ajunge la Hamroun care o trimite din șase metri pe centura Buzăului. După doar câteva minute, același Chipciu irosește o nouă ocazie mare pe fondul căderii totale a gazdelor. În stilu-i caracteristic, mijlocașul se chinuie prea mult să își potrivească mingea pe șut, ratează momentul și este blocat în careul lui Pecanha.
Din păcate pentru fotbal, asta a fost tot. Câte o repriză pentru fiecare echipă și un rezultat de egalitate urât care nu ajută pe nimeni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER