Fotbaliștii au decis să poarte banderole albe** la partidele din etapa a XIV-a din Liga I! Iată comunicatul AFAN
În urma reuniunii de lucru cu fotbaliștii profesioniști din Liga 1, din data de 08.11.2011, Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN) face următoarele precizări:
– Au participat reprezentațti de la 13 Cluburi din Liga 1. Nu au avut reprezentanți jucătorii cluburilor „U” Cluj, CFR Cluj, Astra Ploiești, Petrolul Ploiești și Voința Sibiu.
– A fost o reuniune de lucru destinată fotbaliștilor din Liga 1. Urmează să fie organizată o sesiune similară cu fotbaliști din Liga 2 și 3.
– În cadrul ședinței s-au stabilit modalitățile de comunicare între organismul sindical și jucătorii Ligii 1 și următoarele acțiuni care vor fi întreprinse de AFAN pentru a strânge cât mai multe informații referitoare la activitatea fotbaliștilor și la problemele cu care se confruntă. În perioada următoare, până la finalul sezonului 2011/2012, echipe AFAN vor întreprinde vizite de lucru la toate cluburile din Liga 1.
– S-au discutat aspecte legate de asigurările fotbaliștilor, de contribuțiile și de taxele care trebuie plătite de către jucători la stat. De asemenea, au fost comentate modificările din Regulamentul Privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, valabil începand cu 1 iulie 2011, natura contractelor, perspectiva standardizării contractului jucatorului de fotbal și noul format al organizației sindicale (înregistrarea digitală a membrilor AFAN și comunicarea cu aceștia prin intermediul unui sistem modern, începând cu data de 01.01.2012).
– Fotbaliștilor le-a fost solicitat ca, până la următoarea Adunare Generală a AFAN, săfacă propuneri pentru consiliului jucătorilor.
– În semn de solidaritate cu fotbaliștii care au memorii depuse la Camera pentru Soluționarea Litigiilor (CSL) din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) și care, deși termenele au fost depășite de multă vreme, nu au primit până acum hotărârile, s-a hotărât ca, în etapa a 14-a din campionatul Ligii 1, toți jucătorii să evolueze purtând o banderolă albă pe braț. Această obișnuință de rea factură a CSL se constituie într-o gravă și neregulamentară atingere adusă intereselor jucătorilor care intrăîn litigiu cu cluburile.