Fotbaliștii Oțelului și-au reluat antrenamentele! Deocamdată, doar cantonamentele nu sunt incerte
Fotbaliștii de la Oțelul și-au încheiat vacanța, reunirea lotului găsind clubul într-o situație fără precedent, plină de incertitudini: salarii restante la jucători, conturi blocate de sechestrul impus de ANAF, fotbaliști evacuați din apartamente pentru neplata chiriilor de către club și fără să se știe cu ce antrenor principalvor porni la drum în viitorul sezon.
Deși antrenorul principal Petre Grigoraș a demisionat, primul antrenament a fost condus aseară de staff-ul acestuia, secunzii Marian Dinu, Gheorghe Moței și preparatorul fizic Gheorghe Avram, semn că încă se speră într-o normalizare rapidă a situației. „Am continuat să vorbesc zilnic cu Petre Grigoraș, sperând să-l menținem la echipă, dar atât timp cât problemele esențiale nu s-au rezolvat își menține poziția”, a explicat Narcis Răducan, directorul general al clubului.
Răducan a precizat că sunt asigurate cele două cantonamente programate în această vară, la Poiana Brașov de astăzi până pe 27 iunie și apoi în Anglia, între 29 iunie și 12 iulie, urmând ca astăzi să aibă o întâlnite cu patronul clubului, Dan Grigore Adamescu, pentru a mai rezolva din probleme. „Încă situație este sensibilă, sunt obligat să caut soluții. Deocamdată mă bucur că putem trimite echipa în pregătire în cele mai bune condiții. Marți voi avea o întâlnire cu domnul Adamescu, pentru că sunt probleme care presează”, a declarat Narcis Răducan.
La primul antrenament după vacanță au participat 33 de jucători, de pe margine asistând alți doi, Zaharia și Cojoc, încă cu probleme medicale. Benga, care a avut nunta weekendul trecut a fost învoit, însă a lipsit nemotivat chilianul daud Gazale. Noutățilele-au reprezentat mijlocașul ofensiv Alexandru Buhuși, venit de la Fortuna Brazi, alpturi de revenirea împrumutaților din sezonul trecut Ciprian Milea (CSMS Iași), Mișelăricu (Delta Tulcea), Chipirliu (Dunărea Galați) și Cucu (FCM Târgu Mureș). De la Oțelul II au fost aduși Moglan, Adăscăliței, Șt. Lupu și Gohoreanu.