Dan Petrescu a infirmat acuzațiile impresarului lui Adam Lang, fotbalist de care CFR s-a despărțit în această vară.
„Când a venit i-a spus că nu va juca pentru că nu-l cunoaște”, declarat Zoltan Illes în presa din Ungaria. Antrenorul spune că lucrurile n-au stat deloc așa. „Am văzut o declarație a impresarului lui Adam Lang, care m-a deranjat. Când am venit am văzut DVD-uri și în toate meciurile a greșit și am luat gol. Plus că n-am întâlnit în viața mea un jucător care nu vrea să stea în cantonament. Acestea sunt motivele pentru care a plecat”, a povestit Petrescu.
A refuzat 5 milioane de euro
Antrenorul spune că n-a dus lipsă de oferte în această perioadă. Se pare că acesta a avut o propunere de la o echipă din Golf, de 5 milioane de euro. „Am promis că mă întorc chiar dacă au fost ceva tentații, au fost oferte. Nu din Rusia, în Rusia n-am fost pentru fotbal”, a spus tehnicianul campioanei.
Dan Petrescu a glumit și cu Gică Popescu, după ce acesta a fost numit președinte la Viitorul. „I-am spus să-i zică lui Hagi că mă pune pe mine (râde). I-am urat baftă, e nașul meu, prietenul meu. Sper să înțeleagă Hagi gluma”, a spus Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER