Un fost căpitan al FC Botoșani a intrat de curând în politică. Este vorba despre Florin Acsinte (32 de ani), care spune ca încă nu s-a retras din fotbal și că e posibil să semneze cu o echipă din România. Ultima dată a evoluat la FC Hermannstadt, în sezonul trecut al Ligii 1.
Florin Acsinte a devenit membru al ALDE Botoșani. Fundașul dreapta a fost prezent, astăzi, la o conferință de presă organizată de partidul pe care îl reprezintă.
”Sunt pentru prima dată în politică. Am mai avut discuții, dar dumnealui m-a convins (n.r. – Lucian Borfotina, președinte ALDE Botoșani)”, a spus Florin Acsinte, care va ocupa funcția de vicepreședinte al Organizației Municipale ALDE Botoșani.
Florin Dorin Acsinte a început fotbalul la FC Botoșani, iar în 2009 a fost transferat la Dinamo, unde nu a apucat însă să joace pentru prima echipă a ”câinilor”, ci la formația secundă din Liga 2. S-a întors apoi la Botoșani, echipă cu care a reușit să promoveze în Liga 1 și unde a devenit căpitan. La începutul anului 2016 a ajuns la Pandurii Târgu Jiu, spre finalul anului a trecut la FC Voluntari, iar la începutul anului 2018 s-a întors din nou la FC Botoșani. Zece luni mai târziu a semnat cu FC Hermannstadt, ultima echipă pentru care a evoluat Acsinte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER