Fotbalul ca mod de viață

„Giuseppe Meazza” nu înseamnă doar AC Milan și Inter. Înseamnă, în primul rând, o industrie a unui fotbal la care noi nu putem decât să visăm. Dar care are și ea neajunsurile și frustrările ei. Începând de la suporteri și violența pe care o generează pasiunea lor, trecând prin birourile în care „butoanele” de la noi nu mai sunt la modă și terminând cu banii care, oricât ar fi de mulți, niciodată nu sunt de-ajuns.

Viață de suporter

Să fii fan al lui Inter e o onoare. Când auzi aceste vorbe din gura lui Mario, un bărbat trecut puțin peste 30 de ani, devii atent imediat. Are pe cap o șapcă cu însemnele interiștilor, la gât un fular cu aceleași culori, iar
restul vestimentației asortată cu nuanțele de negru și albastru. Povestește ritualul unui meci obișnuit, de campionat. Obișnuit? Da, pentru el o partidă cu Fiorentina, locul 4 în campionat, nu are mare însemnătate. „Trebuie să învingem și basta!”. Furia și arderea interioară se amplifică doar atunci când Inter întâlnește Milan sau Juventus. Oarecum și Roma, locul doi. Revenim la ritual: „De fiecare dată plec cu trei ore înainte și aleg metroul. Ne întâlnim mai mulți pe parcurs, vorbim despre băieți, despre meci. Intrarea în stadion se face întotdeauna după un ritual bine stabilit, fiecare are locul lui. La fiecare gol, simțim o eliberare, iar la fiecare înfrângere… nu știu cum să vă spun… e ceva foarte rău”. Mario se scuză și merge mai departe. A vorbit cinci minute fără întrerupere.

Bilete, adică bani
Fiorentina este ultima echipă italiană prezentă în cupele europene în acest sezon. Milan, Inter sau Roma au rămas doar cu Serie A. Vicepreședintele Ligii, Adriano Galliani, care se ocupă de destinele lui AC Milan, a încercat o explicație de bun-simț. Cităm: „La meciul nostru de la Londra, cu Arsenal, englezii au încasat 5-6 milioane de euro numai din vânzarea biletelor. Iar stadionul acela are capacitate mai mică decât a noastră. În retur, cât credeți că am încasat noi? Doar două milioane. Este o diferență care, dacă nu va fi oprită cumva, va afecta fotbalul nostru în continuare. Distanța dintre noi și Anglia va fi tot mai mare, iar asta se va vedea la rezultate. Așa cum a fost anul acesta.

Monopolul Mutu
Obișnuit cu declarațiile fade ale jucătorilor noștri după nu știu care meci de la noi, nu te mai ia prin surprindere limba de lemn a italienilor. După Inter – Fiorentina 2-0, ziariștii acreditați la zona mixtă au parte de același spațiu strâmt și tot de aceleași înjurături din partea colegilor care au ratat o poziție bună pentru interviuri. Interiștii sunt cei mai rezervați, doar sunt vedete. Zlatan trece prin fața camerelor și salută zâmbind. Bate cuba cu toată lumea, dar nu vrea să vorbească. Vieri, vedeta violei, refuză ostentativ orice declarație, dar se salută cald cu Toldo.
Și vine Mutu. De fapt, nu vine, căci a făcut un du-te vino per­­manent între televiziunile italienești. Cu noi n-a vrut să vorbească. Motivul l-ați aflat aseară, pe Kanal D, în exclusivitate. Important e că a vorbit pentru italieni, despre obiectivele Fiorentinei, despre el, despre cum a învins-o pe PSV. E flatant, totuși, să vezi cum un român captează atenția întregii Italii. În condițiile în care, în ziua în care a împlinit 60 de ani, Lippi a fost întrebat de pericolul Mutu, tabloul este complet. Adică, ne onorează.

"Chivu este un mare jucător, unul de care Inter cu siguranță avea nevoie. Mutu la Inter? Nu știi ce-ți poate rezerva viața!" – Roberto Mancini, antrenor Inter Milano

"Inter merită să fie pe primul loc" – Adrian Mutu, atacant Fiorentina

Iulian Vâlvoiu (Milano)
Publicat: 14 04. 2008, 21:23
Actualizat: 15 04. 2008, 14:34