Fotbalul, mai presus de război!** Povestea impresionată a lui Llullaku îți taie respirația. Cum a scăpat din conflictul din Kosovo

Azdren Llullaku (25 de ani) a fugit cu o barcă în Italia imediat după izbucnirea conflictului din Kosovo și a apucat să joace la profesioniști doar din momentul în care a semnat cu Gaz Metan Mediaș.

Atacantul ardelenilor a marcat cinci goluri în Liga I pentru Mediaș.

Azdren Llullaku a lucrat într-un restaurant în Italia și a evoluat doar la amatori în Peninsulă.

Gaz Metan are darul de a inventa fotbaliști. După Bawab, un alt străin impresionează în tricoul medieșenilor. Atacantul Azdren Llullaku a venit practic de nicăieri. A fost remarcat de Cristi Pustai la un trial și a rămas la Mediaș. Mutarea a fost inspirată. Llullaku a marcat 5 goluri în Liga I. Povestea sa de viață pare desprinsă dintr-un scenariu venit de la Hollywood. A trăit pe viu războiul din Kosovo și a fost nevoit să fugă în Italia, pentru a-și salva viața. Iar când îl auzi pe Azdren ce povestește, ți se taie respirația. „Aveam 12 ani când a început bombardamentul. A trebuit să plecăm cu mama și fratele meu din oraș. Eram doar noi. Tata a decedat când eram mic. Era prea periculos să rămânem. Puteam să ne pierdem viața în orice clipă. Mama a spus că vrea să ne ofere un viitor mai bun, chiar dacă ar fi să moară”, își începe fotbalistul povestirea incredibilă.

„Riscam să fiu aruncat în mare”
Au decis să plece în Italia, dar drumul până acolo a fost tot o luptă la limita dintre viață și moarte. „Am mers pe jos până în Muntenegru, iar de acolo trebuia să mergem pe apă. Era un drum cu vaporul, de două ore. Mafia de acolo era foarte mare. Cereau bani ca să ne ducă și ne păzeau cu pușca. În cazul în care Paza de Coastă din Italia îi interceptau, călăuzele aruncau oamenii pe care îi transportau în mare. S-a întâmplat asta chiar cu o zi înainte să plecăm noi. Toți cei 30 de oameni de pe vas au fost uciși. Mi-a fost foarte frică. Am avut mare noroc că pe noi nu ne-a prins. Riscam să fiu aruncat în mare în orice clipă. Au fost cele mai lungi ore din viața mea. Când am ajuns în Italia, a fost ca o descătușare”, mărturisește Llullaku modul în care a scăpat de război.

Gaz Metan, prima echipă profesionistă la care joacă
În Italia, Llullaku a fost nevoit să muncească de tânăr, pentru a se întreține, alături de mama și de fratele său. Fotbalul era un moft pe care nu și-l permitea pentru că era extracomunitar și echipele mari îl respingeau. „Extracomunitarii nu erau primiți de formațiile profesioniste. Din acest motiv am jucat doar la amatori. Câștigam bani puțini. Lucram la un restaurant, alături de mama mea, și apoi mergeam la fotbal. Acel trial pe care l-am trecut mi-a schimbat viața. Practic, la Mediaș am semnat primul contract de profesionist”, spune atacantul de 25 de ani.

După ce a marcat cinci goluri pentru Mediaș în acest sezon, Llullaku visează să strângă suficienți bani din fotbal ca să-și întrețină familia. „Joc fotbal pentru familia mea. Vreau să îi ajut. Visez să joc la o echipă mare din România, poate la Steaua. Sau acum poate voi primi o șansă în Italia. Mai am însă mult de lucru la Gaz Metan”, sună noul țel al lui Azdren Llullaku.

450 de mii de euro este valoarea lui Llullaku pe www.transfermarkt.de

4 goluri a marcat kosovarul în 2013 pentru Gaz Metan

2.000 de euro este salariul lunar al lui Azdren Llullaku la Gaz Metan Mediaș.

Războiul din Kosovo a durat 16 luni!
Conflictul armat s-a desfășurat din 28 februarie 1998 până în 11 iunie 1999, între forțele armate ale Republicii Federale Yugoslavia și kosovarii albanezi rebeli, care doreau eliberarea de sub Yugoslavia. Aceștia au dat tonul, atacând autoritățile yugoslave din Kosovo. Cele mai multe surse vorbesc despre un număr de peste 3.000 de civili care și-au pierdut viața în conflictul armat.

Un bosniac a jucat cu mâinile rupte
Cazul lui Llullaku nu este singular. Un fotbalist bosniac a fost și mai afectat de ororile războiului. Muhamed Konjic (foto, în alb) a fost fundaș la Monaco, Zürich, Derby County și Coventry, unde a împărțit vestiarul cu Viorel Moldovan. Fotbalistul care s-a retras în 2006 a luptat în războiul din Bosnia. A primit șansa de a juca la Dinamo Zagreb și a fugit de război, dar la plecare a avut ghinion. Mașina pe care a folosit-o la evadare a căzut într-o prăpastie, iar el a fost nevoit să joace în primul meci cu ambele mâini rupte. „Tuturor li se părea ciudat ca un tânăr jucător, mare și puternic, să plângă pe teren, fără motiv. Dar nimeni nu știa că jucam cu ambele mâini rupte”, a povestit fotbalistul în presa engleză.
 

Publicat: 10 04. 2013, 08:23
Actualizat: 10 04. 2013, 09:06