Fotbalul românesc, în colaps. Iorgulescu: „Nu știu dacă strângem 12 echipe în sezonul viitor”. Salvarea vine din schimbarea formatului competițional

Liga 1 se află într-o situație fără precedent în istoria recentă. Mai multe cluburi se află deja în insolvență, iar altele sunt la limita supraviețuirii, orice cheltuială neprevăzută tulburându-le masiv strategia pe termen mediu.

În aceste condiții, în sezonul viitor se anunță a fi o perioadă și mai grea decât în prezent, lucru confirmat și de președintele LPF, Gino Iorgulescu. Totuși, acesta crede că există premisele ca lucrurile să se îmbunătățească, în condițiile în care banii din drepturile de televizare vor fi împărțiți de mai puține formații.

  • La finalul sezonului în curs vor retrograda 6 echipe și vor promova două. Astfel, viitoarea stagiune se va disputa după sistemul play-off și play-out, după sezonul regulat 7 echipe urmând să se lupte pentru titlu și cupele europene, în timp ce restul vor avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare.

Poate nu reușim să stângem nici 12 echipe în sezonul următor. Sunt foarte multe probleme financiare.

Cred că sezonul 2015-2016, cu 14 echipe și sistem play-off și play-out va face bine fotbalului românesc. Sperăm ca de la anul să fie echipe mai competitive și jucători mai buni. Banii se împart la mai puține echipe și astfel sperăm să reziste cluburile„, a declarat Gino Iorgulescu pentru DolceSport.

Publicat: 12 12. 2014, 14:38
Actualizat: 12 12. 2014, 14:39