Situația fotbalului românesc este dificilă, mai multe echipe se zbat să supraviețuiască, lipsa banilor fiind principala problemă cu care se confruntă acestea.
Rapidul este una dintre echipele cu o situație xtrem de grea, mai ales că clubul a intrat de curând în insolvență și riscă să ajungă în ligile inferioare dacă nu va obține licența.
Din cauza acestei situații dificile, mai mulți jucători se confruntă cu probleme grave, Daniel Pancu dezvăluind faptul că și-a împrumutat câțiva colegi pentru ca aceștia să aibă bani de mâncare.
„Sunt doi-trei jucători de afară, cărora nu le voi da numele niciodată, care au apelat la mine cu împrumuturi cuprinse între 1.000 și 2.000 de euro. Pur și simplu, nu aveau cu ce să-și cumpere de mâncare. Mulți au credite la bancă, datorii la case… Mulți străini vor pleca de la echipă, dar sper să rămână cât mai mulți de valoare. Fără ei, Rapidul poate să retrogradeze, chiar nu e de glumă”, a spus Pancu, potrivit site-ului bzi.ro.
Pancu povestește că anul 2012 a fost unul de coșmar pentru giuleșteni, mai ales finalul acestuia când clubul a intrat în insolvență.
„A fost un an foarte, foarte prost, cu multe eșecuri, cu o finală de Cupă a României pierdută. Dacă am fi câștigat un trofeu, măcar ne mai îndulceam amarul. Așa, situația a devenit de la o lună la alta mai disperată. Cel mai dificil moment a fost cel al insolvenței, din acea clipă atmosfera a fost una foarte încărcată, una de amatorism. Probabil că dacă mai jucam trei meciuri în acest an, le pierdeam pe toate. Nu există niciun lider, nu ascultă nimeni de nimeni”, a mai spus Pancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER