Fotbalul se joacă din greu la DNA!** Corupție la Cluj Arena

Scandalurile din fotbalul românesc și-au extins tentaculele și asupra noilor stadioane din Liga I. Ieri, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Bica, a fost reținut de DNA într-un caz de corupție legat de serviciile de mentenanță ale Cluj Arena! Înainte ca ele să fie scoase la licitație!

Fotbalul se joacă din greu la DNA. De data asta, un nou episod s-a desfășurat ieri tocmai acolo unde în vara lui 2008 procurorii DNA porneau acțiunea „Valiza”! Ieri, la Cluj, vicepreședintele Consiliului Județean, Radu Bica, a fost prezentat anchetatorilor DNA într-un caz de corupție. Anchetatorii susțin că Bica a acceptat oferta a două persoane de a primi 25.000 de euro mită ca să ofere informații pentru facilitarea câștigării licitației privind serviciile de mentenanță ale noului stadion clujean pentru anul 2012. Potrivit DNA, Bica ar fi solicitat pe 27 octombrie o primă tranșă de 10.000 de euro, iar pe 31 octombrie a primit 43.000 de lei, echivalentul a 10.000 de euro.

Bica nu e străin de noul stadion, ba mai mult, a fost implicat încă din startul demarării proiectului. În vara lui 2009, Bica devine președintele Comisiei de Licitație pentru construirea Cluj Arena, proiect ce a însumat o cheltuială de aproape 40 de milioane de euro!

Care a fost circuitul banilor?

Bica ar fi primit mita de la Aspazia Droniuc, administratorul firmei Frarom Import-Export SRL din Cluj Napoca, care i-a remis avocatului bucureștean Bogdan Aldea suma de 43.000 de lei, aproximativ 10.000 de euro. DNA Cluj a reținut-o ieri și pe Aspazia Droniuc. În fața anchetatorilor a fost chemat și directorul SC Cluj Arena SA, Radu Rațiu. „Licitația trebuia să aibă loc în decembrie și am fost chemat în calitate de martor”, a spus acesta.
Reținut luni seara, Bica, avocatul său și ceilalți martori au fost audiați ieri până aproape de ora 16:00 de către anchetatorii DNA. Ulterior, Bica a ajuns la Curtea de Apel, unde judecătorii au analizat propunerea de arest preventiv pentru 29 de zile.

„Licitația trebuia să aibă loc în decembrie. Nu știu nimic despre reținerea lui Radu Bica”, Radu Rațiu, director SC Cluj Arena SA

„Nu e vorba de nicio mită și nu e vorba de încălcarea niciunei legi”, Anatol Pânzaru, avocat Radu Bica

Publicat: 02 11. 2011, 08:42
Actualizat: 02 11. 2011, 08:43