Începând cu ora 8, steliștii și-au făcut apariția la Institutul de Medicină Sportivă, însoțiți de secundul Gabriel Caramarin și de doctorul Radu Paligora.
Printre primii sosiți s-au numărat Moraes, Băjenaru și Iliev.
Deși Gigi Becali a anunțat că le-a reziliat contractele lui Janos Szekely și Eugen Baciu, cei doi s-au prezentat la vizita medicală alături de ceilalți jucători ai Stelei.
Așa cu ProSport a anunțat în exclusivitate în urmă cu două zile, roș-albaștrii vor să încerce prelungirea contractului lui Ifeanyi Emeghara. Un prim semn că oficialii Stelei îl doresc în continuare pe nigerian, este faptul că acesta s-a prezentat la vizita medicală a roș-albaștrilor.
Lotul prezent la vizita medicală:
Portari: Stanca, Cojocaru
Fundași: Gabi Matei, Emeghara, Galamaz, Martinovici, Geraldo, Baciu, Iliev, Toșca, Lupu;
Mijlocași: Szekely, Nicoliță, Răduț, Bicfalvi, Dorinel Popa, Marinescu, Băjenaru, Văduva, Albu, Bejan, Al. Lazăr, Muzac
Atacanți: Moraes, Bilașco, M. Costea, Rusescu, Tatu
Fundașul Pablo Brandan a întâmpinat probleme cu zborul, la plecarea din Argentina, și va ajunge în această după-amiază, în timp ce internaționalii Ciprian Tătărușanu, Florin Gardoș, Iasmin Latovlevici și Cristi Tănase au primit câteva zile suplimentare de vacanță.
A mai lipsit și Prepeliță, care a anunțat că se va prezenta la pregătiri abia după ce își va primi restanțele financiare din partea lui Adrian Mititelu.
Primul antrenament din acest sezon al Stelei va avea loc la Mogoșoaia, de la ora 18:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER