UPDATE: A sosit la București Matthew Mbuta, internaționalul camerunez în vârstă de 25 de ani pe care Liviu Ciobotariu îl va testa în această săptămână.
Africanul joacă pe postul de mijlocaș dreapta, iar la ultimele meciuri ale selecționatei „leilor neîmblânziți” Matthew a marcat câte un gol și a fost titular alături de Samuel Eto’o. Marți, jucătorul de culoare se va antrena pentru prima oară alături de noii săi colegi.
Un grec în probe De azi, Liviu Ciobotariu îl are la pregătiri și pe fundașul stânga grec Fillipos Darlas. Elenul în vârstă de 27 de ani va fi testat, iar în cazul în care îi va mulțumi pe „câini”, va fi păstrat, mai ales că Diabate și Mușat nu au convins în acest start de campionat.
Darlas a jucat în trecut la Panathinaikos, iar în urmă cu doi ani a fost aproape de un transfer la Steaua, mutare ratată din cauza salariului prea mare cerut de fotbalist.
Internaționalul de culoare „Matthew” Mbuta va fi testat de Dinamo, care speră să umple golul lăsat de plecarea lui Torje la Udinese
Aflată în impas după plecarea lui Torje, Dinamo caută cu disperare un înlocuitor pentru postul de mijlocaș dreapta. Astfel, „câinii roșii” îl vor testa în această săptămână pe „Matthew” Mbuta (25 de ani), internațional camerunez care ultima oară a jucat la Crystal Palace Baltimore, în liga a doua din SUA.
Parcursul bun al lui Dinamo din acest campionat a coincis cu perioada în care pentru echipă evolua și Gabi Torje. Odată cu plecarea mijlocașului dreapta la Udinese, jocul echipei lui Ciobotariu a pierdut din consistență, mai ales că pe postul său nu a fost găsit încă un înlocuitor apropiat ca valoare.
„Experimentele” Pătrașcu și Rus mai degrabă au dezamăgit decât au reușit, astfel încât șefii s-au reorientat rapid: l-au chemat la probe pe „Matthew” Mbuta!
Joacă de patru ani în SUA Mijlocașul ofensiv de picior drept evoluează în prezent la Crystal Palace Baltimore, formație din eșalonul secund al campionatului SUA, după ce, timp de două sezoane, a îmbrăcat și tricoul lui New York Red Bulls. Deși joacă în campionatul american din 2007, atacantul de 25 de ani a prins doar două meciuri în naționala Camerunului, ambele în 2011. Cu toate acestea, forma sa de moment îl recomandă, dacă luăm în considerare că a înscris atât în partida de debut cu Macedonia, scor 1-0, cât și în ultimul meci jucat de „leii neîmblânziți”, 5-0 cu Mauritius.
2 goluri în 12 partide este palmaresul lui Mbuta la New York Red Bulls
În 2006, pe când juca pentru DPMM FC, din Sultanatul Brunei (!), Mbuta a fost remarcat de scouterii lui Arsenal și West Ham, dar fotbalistul nu a trecut probele de joc
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER