FOTO** Bordeanu, la primul antrenament cu Dinamo
Bordeanu a efectuat astăzi primul antrenament sub comanda lui
Ioan Andone. Fostul fundaș al Unirii Urziceni a fost primit extrem
de bine de noii săi colegi și s-a pregătit cot la cot cu aceștia pe
toată durata antrenamentului.
Valeriu Bordeanu, 33 de ani, este, de ieri, noul fundaș stânga
al echipei Dinamo. Achiziționarea acestuia se datorează în special
lui Cristi Borcea, acționar care a decis să se reimplice activ la
Dinamo și care a contribuit și financiar, dar și prin relațiile pe
care le are, pentru a-l direcționa pe jucător în „Ștefan cel
Mare”.
Mutarea lui „Leonidas” vine într-un moment în care Victor
Pițurcă, managerul Universității Craiova, era și el interesat de
serviciile fotbalistului. Chiar și în aceste condiții, Bordeanu a
preferat Bucureștiul, devenind în acest fel unul dintre puținii
fotbaliști care au trecut în carieră pe la toți cei trei granzi din
Capitală, respectiv Steaua (1999-2003), Rapid (2003-2004) și acum
Dinamo. Mai mult, revenirea lui Borcea în prim-plan la Dinamo este
marcată, de fapt, de o posibilă dublă lovitură a fostului
președinte executiv.
Asta pentru că roș-albii vor să-l înregimenteze și pe Vasile
Maftei (29 de ani), fostul căpitan al Rapidului având șanse foarte
mari să evolueze în tricoul „câinilor”. Maftei poate fi o soluție
și pentru flancul drept, dar acolo a fost adus deja spaniolul
Rubio, așa că Andone ar dori să-l folosească pe acesta în centrul
apărării. „Eu îl vreau pe Maftei. Acum depinde foarte mult dacă el
își va dori să ajungă la Dinamo”, a afirmat ieri Ioan Andone. În
aceste condiții, un efect secundar al achiziționării celor doi
fotbaliști va fi cedarea sub formă de împrumut a lui Sergiu Homei,
Laurențiu Rus și Zie Diabate. Destinația lor: Unirea Urziceni, în
cazul în care ialomițenii vor fi dispuși să plătească măcar
jumătate din salariile lor, sau alte echipe din Liga I.
A
debutat Rubio!
Dinamo și-a arătat din nou punctele forte și cele slabe în amicalul
cu Gaziantepspor, disputat sâmbătă, în Turcia, partidă în care a
debutat și Oscar Rubio, noua achiziție a „câinilor”. Roș-albii au
terminat partida la egalitate (2-2), însă defensiva lui Ioan Andone
a capotat din nou, turcii reușind să înscrie destul de ușor. Pentru
Dinamo au marcat Marius Niculae (47) și Ionel Dănciulescu (57).
Primul „11” folosit de Andone cu Gaziantepspor: G. Curcă – Rubio,
Garat, Moți, Diabate – Ad. Cristea, D. Kone, N’Doye, C. Munteanu –
A. Cristea, M. Niculae. Au mai jucat: Bălgrădean, Scarlatache, L.
Goian, G. Păun, Dănciulescu.
250 de meciuri are Valeriu
Bordeanu în Liga I, reușind să marcheze de patru ori
120 de mii de euro este salariul
stagional al lui Bordeanu la Dinamo