FOTO: Bourceanu și Neagu au trecut deja la treabă în cantonamentul Stelei. Cum au fost răsplătiți steliștii după egalul cu Dinamo Kiev

Alexandru Bourceanu și Ionuț Neagu au uitat repede de iarna grea și peripețiile pe care le-au avut de îndurat în țară și au intrat deja în programul echipei. În această dimineață, cei doi s-au pregătit cu restul coechipierilor și foarte probabil vor evolua în amicalul de mâine seară cu IFK Goteborg, care va avea loc începând cu ora 19:30 (ora României), pe stadionul din Marbella.

Reghecampf și-a împărțit lotul în două. Un grup a fost alcătuit din jucători care au evoluat titulari în meciul cu Dinamo Kiev (scor 0-0) și un alt grup al fotbaliștilor care au intrat fie în repriza a doua a jocului amintit mai sus, fie au rămas să se antreneze, ieri, la hotel.

Cei care au evoluat contra ucrainenilor au efectuat o serie de exerciții fizice cu greutăți, program coordonat de Tommy Neubert. În același timp, în partea opusă a terenului, Reghecampf a supravegheat un antrenament cu mingea al jucătorilor care vor evolua mâine cu IFK Goteborg.

VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO

Publicat: 29 01. 2014, 13:00
Actualizat: 29 01. 2014, 13:23