FOTO | Cinci nume noi în „Ștefan cel Mare”. Dinamo s-a reunit la Săftica

  • Echipa pregătită de Flavius Stoican a reînceput activitatea competițională. Lotul dinamovist s-a reunit la Săftica pentru un sezon în care nu se poate bucura de prezența în cupele europene

Dinamo s-a reunit în cursul zilei de miercuri pentru sezonul 2013-2014. În pofida faptului că Tribunalul București poate accepta intrarea în insolvență a clubului „alb-roșu”, voia bună a dominat revederea „câinilor”.

Flavius Stoican, antrenorul grupării Dinamo, i-a învoit pe Cosmin Matei, Dorin Rotariu și Ionuț Șerban pentru câteva zile întrucât aceștia au făcut parte din loturile echipelor naționale. Mansaly Boubacar, Elton și Steven Thicot au lipsit de la reunire pentru că li s-a aprobat cererea de a petrece câteva zile în plus cu membrii familiei. Steliano Filip a fost singurul jucător care nu s-a antrenat cu restul lotului, întrucât nu este refăcut în totalitate după fractura de peroneu.

Noutățile din lotul echipei din șoseaua Ștefan cel Mare sunt Marian Anghelina, transferat de la FC Olt, Traian Marc și Francesco Miranda, care au activat în sezonul trecut la Corona Brașov. De asemenea, Bogdan Gavrilă a fost achiziționat de la Oțelul Galați, în timp ce Marius Ioniță a revenit în „haită” după un împrumut la Concordia Chiajna.

La capitolul plecări, dinamoviștii s-au despărțit de Dragoș Grigore, care a plecat la Toulouse și de Cătălin Munteanu, proaspăt achiziționat de FC Brașov. Un alt fotbalist ce a părăsit Dinamo este George Țucudean, al cărui împrumut de la Standard Liege a expirat la 30 iunie 2014. Cu privire la posibilitatea unui transfer  al lui Cosmin Matei în străinătate, antrenorul „câinilor”, Flavius Stoican, a punctat că jucătorul merită să fie curtat de echipe valoroase din Europa, nu de către formații modeste.


Fotografii: Răzvan LUPICĂ‚

 

 

 

Publicat: 11 06. 2014, 20:25
Actualizat: 11 06. 2014, 20:26