FOTO Cluj Arena prinde contur rapid!** S-a trecut la montarea nocturnei

Cluj Arena înregistrează progrese semnificative pe zi ce trece,
cu mai puțin de trei luni de data stabilită pentru finalizarea
lucrărilor. Astfel, la stadionul pe care va juca Universitatea Cluj
au început deja să fie montate scaunele și, de sâmbătă, și
instalația de iluminat care va fi postată pe copertinele care vor
acoperi tribunele.

Cluj Arena va beneficia de una dintre cele mai puternice instalații
de iluminat din România, nocturna urmând să aibă o capacitate de
2.000 de lucși, conform recomandărilor oficialilor UEFA.

Lucrările la stadion au avansat și în ceea ce privește montarea
acoperișului, peluzele fiind acoperite aproape în totalitate,
muncitorii începând deja să monteze și învelitorile în zona celor
două tribune. De asemenea, gazonul urmează să fie întins complet în
aproximativ trei săptămâni, conform estimărilor oficiale.

Primele meciuri oficiale pe Cluj Arena urmează să se dispute la
începutul lui octombrie. Universitatea Cluj își va disputa până
atunci meciurile de pe teren propriu pe stadionul municipal din
Mediaș.

Publicat: 18 06. 2011, 15:32
Actualizat: 18 06. 2011, 15:45