FOTO** „Cluj Arena” va fi încadrat în categoria „elite”! VEZI când va fi inaugurat stadionul!
Lucrările la stadionul municipal Cluj-Napoca sunt realizate în
proporție de 80 la sută în ceea ce privește construcția și 30 la
sută privind instalațiile, noua arenă urmând să fie încadrată la
categoria „elite” și să fie finalizată în luna august.
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj Radu Bica a declarat,
joi, în urma unei vizite la stadion, că autoritățile județene au
achitat peste 50 la sută din costurile investiției.
„Lucrările la stadionul municipal sunt realizate în
proporție de 80 la sută în ceea ce privește stadiul fizic al
construcției și 30 la sută în ceea ce privește instalațiile, arena
urmând să fie finalizată în luna august. S-a început amplasarea acoperișului, iar
în următoarele două săptămâni se va începe montarea celor 30.000 de
scaune și se va trece la montarea gazonului, a nocturnei și a
pistei de atletism. CJ Cluj a achitat peste 50 la sută din
costurile investiției care se ridică la 36 de milioane de euro.
Stadionul respectă standardele FIFA și UEFA și va fi încadrat la
categoria «elite», al doilea din țară după «Lia Manoliu» din
București”, a spus Bica.
El a arătat că pe șantier lucrează, în prezent, 400 de persoane,
numărul acestora urmând să depășească 500, odată cu accelerarea
lucrărilor de instalații.
Ioan Așchilean, directorul societății de construcții ACI, cea
mai mare firmă din consorțiul care construiește stadionul, a
declarat, la rândul său, că pista de atletism va fi omologată
conform standardelor Federației Internaționale de Atletism (IAAF),
pentru a putea găzdui competiții internaționale, fiind singura de
acest fel din țară.
Inaugurarea oficială a stadionului va avea loc în luna
octombrie, prin organizarea unui meci de fotbal la care va
participa o echipă din străinătate.
Lucrările la stadionul municipal Cluj-Napoca au început în iulie
2009.