UPDATE În fața hotelului unde s-au cazat dinamoviștii înainte de partida cu Panduirii s-au adunat între timp aproximativ 40 de fani ai „câinilor”, care le-au făcut favoriților o primire „așa cum se cuvine”. Deși inițial se părea că sosirea delegației dinamoviste se va petrece în anonimat, în cele din urmă Alexe și Compania au fost întâmpinați de o mică „galerie”. În ciuda evenimentelor neplăcute de la antrenamentul de luni, când N’Doye l-a jignit pe Bratu, senegalezul a fost primit cu simpatie la Târgu-Jiu și a fost solicitat în mai multe rânduri pentru a face fotografii.
FOTO:
Dinamo a ajuns în această după-amiază la Târgiu Jiu, acolo unde va juca mâine seară cu Pandurii lui Cârțu. Sosirea „câinilor” în orașul lui Brâncuși n-a strânit însă vreun interes ieșit din comun printre localnici. Doar un singur fan s-a încumetat să le ureze bun venit lui N’Doye & Co. Un fan înrăit însă, cu perucă roșie în dotare și tricoul alb-roșu. Ca o comparație, rivala Steaua a fost așteptată la Târgu Jiu de un grup de aproximativ 30 de suporteri, format în special din copii și trecători.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER