FOTO | Cum au reușit doar cinci ultrași de la Peluza SUD Steaua să afișeze un mesaj în mijlocul suporterilor FCSB. PRA, acuzată că a ars pânza pe care era scris numele „Steaua București”
Moment inedit în tribunele Național Arena, în repriza secundă a derby-ului din Liga 1 dintre FCSB și CSU Craiova. Imediat după golul doi al vicecampioanei, la inelul secund de la tribuna a doua a fost afișat un mesaj scris pe o pânză de dimensiuni considerabile pe care se putea citi: „14.04 Steaua București umple Național Arena”. Pânza a rămas atârnată preț de câteva minute până când stewarzii au intervenit și au îndepărtat-o. Reporterii ProSport prezenți la meci au refăcut filmul evenimentelor care au precedat momentul, dar și cel al evenimentelor de după afișarea mesajului.
Potrivit relatărilor de la fața locului, spectatorii de la tribuna a doua au reperat doar cinci bărbați care s-au ocupat de așezarea pânzei. Aceștia au întins, într-o „operațiune” care a durat minute bune, mesajul pe zidul care separă inelele de la tribuna a doua fără să fie opriți de spectatorii de acolo. După ce mesajul a fost vizibil, suporterii Stelei au plecat de pe stadion, moment în care galeria FCSB a început să huiduie, iar cea a Craiovei să aplaude mesajul.
Mai mulți suporteri din PRA (Peluza Roș-Albastră, galeria FCSB) au sprintat spre locul cu pricina și au luat bannerul de la stewarzi, apoi i-au dat foc. Mișcarea a fost primită cu entuziasm pe moment, însă apoi criticată inclusiv de susținătorii FCSB. Mulți dintre ei nu au aprobat ideea de a da foc unei pânze pe care era scris numele „Steaua București”, mai ales pentru că mesajul nu era unul jignitor la adresa clubului.
Becali, reacție dură la adresa suporterilor Stelei
Confruntat la finalul partidei de reporteri pe tema afișării mesajului, finanțatorul FCSB a avut o replică dură. „Proiectul ăla se va desființa. Anul ăsta nu promovează, că îi spulberă Rapidul. La anul, dacă promovează, vin în liga a treia și îi iau eu în primire cu echipa a doua. O să iau și numele înapoi și atunci o să vină la mine și suporterii lor„, a spus Gigi Becali, vizibil enervat de momentul petrecut sub ochii săi cu câteva minute mai devreme.
Derby-ul Ligii 4, mai mulți spectatori decât derby-ul Ligii 1
Campania de promovare a meciului de Liga 4 dintre Steaua București și Academia Rapid produce rezultate concrete. Potrivit ultimelor informații, pentru meciul de sâmbătă, 14 aprilie, s-au vândut deja peste 25.000 de bilete, iar ritmul de vânzare rămâne unul accelerat chiar dacă abia azi se vor putea cumpăra bilete de la case. Dacă numărul se confirmă, atunci partida din liga a patra a strâns deja mai mulți plătitori decât derby-ul FCSB – CSU Craiova, meci la care au asistat 22.700 de oameni, potrivit anunțului oficial.