FOTO **Dănănae a revenit pe teren după opt luni de pauză: „Nu am uitat să joc fotbal!”

Fundașul formației Universitatea Craiova, Ovidiu Dănănae, a
revenit pe teren, după opt luni de pauză, vineri, la un meci din
Liga a III-a al echipei a doua a grupării craiovene. Dănănae a
intrat pe teren în minutul 46 al partidei dintre Primăvara Craiova
– Progresul Corabia, scor 2-2, în aplauzele celor aproximativ 500
de spectatori prezenți la meci. Jucătorul craiovean a evoluat până
la finalul partidei.

„Sunt foarte fericit că am revenit după aproape opt luni
de zile. Am așteptat această zi. Nu am avut însă emoții, nu am
uitat să joc fotbal. Voi mai juca unul sau două meciuri la echipa
secundă, după care probabil voi intra și la echipa mare. Important
este cu mine sau fără mine ca Universitatea să învingă în aceste
etape și să reușim salvarea de la retrogradare
„, a
declarat Dănănae.

Ovidiu Dănănae s-a accidentat în august 2009, la meciul amical
al naționalei României cu Ungaria, scor 1-0. În minutul 38, după un
duel cu Dzsudzsak, Dănănae a călcat strâmb și s-a prăbușit pe gazon
în dureri, ținându-se de genunchi. El a fost operat la ligamentele
încrucișate ale genunchiului drept, la sfârșitul lunii august.
Dănănae a efectuat recuperarea într-o clinică din Olanda.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 16 04. 2010, 19:48
Actualizat: 16 04. 2010, 20:19