FOTO **Dayro a fost mai lent decât toți jucătorii de la Steaua II

Dayro s-a antrenat în această după-amiază pentru prima oară în Ghencea, de la revenirea din ‘pribegie’. Columbianul și-a păstrat tricoul cu numărul 10, însă a fost mai lent decât cei mulți dintre jucătorii de la Steaua II. Fotbalistul are probleme cu greutatea și nu s-a mai antrenat la un nivel profesionist de luni bune.

Așa cum a declarat astăzi, Bergodi nu crede că va putea conta pe serviciile lui Moreno prea curând, dar este decis să îi acorde o șansă.

"Conducerea a spus că va merge că la echipa a doua să se antreneze, după aceea vom vedea, în funcție de cât de repede se va pune la punct cu pregătirea. Nu știu cât va dura, dar suntem în lumea civilizată, e una din cele zece porunci să iertăm. Va merge acolo să se antreneze. Nu-l cunosc ca jucător, știu doar ce a făcut anul trecut. Toți jucătorii spun că se pregătesc singuri, așa a zis și Tininho  și apoi am văzut că era nepregătit", a spus italianul în cadrul conferinței de presă de azi.
 

Publicat: 19 08. 2009, 21:18
Actualizat: 19 08. 2009, 21:19