FOTO De ce a vrut Mutu să rămână cât mai aproape de București. Detaliile contractului cu Petrolul

Dacă în Ștefan cel Mare s-a demarat proiectul „New Dinamo„, la Petrolul se naște planul „Old Dinamo”. „Lupii” i-au transferat pe Adrian Mutu (35 de ani) și pe Ianis Zicu (30 de ani), cu care speră să dea lovitura în 2014 și să câștige titlul. 
 
Patronul prahovenilor Dan Capră n-a ținut cont de criză, de renumele „Briliantului”, de vocile ce-i șopteau că-și sabotează propriul vestiar și nici de trendul de pe piața transferurilor din Liga I (tânăr și cât mai ieftin). Ambiția de a câștiga campionatul în fața Stelei l-a făcut să-l repatrieze pe Mutu după 14 ani. Cu o carieră prodigioasă în Italia, pasager prin Anglia și turist în Corsica, fostul (deocamdată) internațional a ajuns deja în vitrina cu trofee a clubului Petrolul, asta până la adjudecarea trofeului de campioană, speră ploieștenii. Adi a ridicat, dacă nu imaginea clubului, cel puțin sprâncenele celor care au devenit curioși despre ce se întâmplă la „lupi”.
 
 
Până să ne lămurim de unde au avut galben-albaștrii bani de Mutu, mai mulți de la Primărie sau mai mulți de la Dan Capră, contractul decarului este unul beton pentru Liga I: salariu de 30.000 de euro pe lună, plus un bonus de jumătate de milion de euro, dacă Petrolul ia campionatul. „Briliantul” mai are stipulate și diferite prime pentru un anumit număr de goluri marcate și meciuri jucate.
 
Adi a venit marți seară la prezentare ca un adevărat star. Cu 4 minute înainte de ora oficială de start a conferinței, a coborât dintr-un BMW seria 5 GT, a mers direct pe stadion, unde i-a salutat pe fani. Apoi, s-a prezentat în fața presei, unde a vorbit despre motivele care l-au determinat să semneze cu Petrolul. 
 
Sunt bucuros că am reușit să mă întorc acasă, la Petrolul. Este o echipă de care eu aveam nevoie. Sper să reușesc să evoluez cât mai bine. M-am decis să vin la Petrolul în urmă cu 3-4 luni, după o discuție cu Cosmin Contra. De atunci am început să studiez mai atent. Au fost niște negocieri, eram sub contract. Acum am reziliat contractul cu Ajaccio. Au fost negocieri și cu Dinamo, am vrut să revin, dar nu s-a putut„, a spus Mutu.
 
 
De fapt, pentru jucătorul de 35 de ani prioritar era să semneze cu o echipă din București, fie Dinamo, fie Steaua. Din păcate pentru el, niciuna dintre aceste formații nu l-a dorit cu adevărat. Care era miza lui Adrian? Confortul familiei. Mutu a venit în România tot cu familie, cu soția Consuelo și cu fiicele Adriana Lea (7 ani) și Maya Vega (5 ani). Fotbalistul dorea ca fetele lui să urmeze cursurile școlii engleze, întrucât micuțele nu vorbesc românește. Soluția Petrolul i-a convenit de minune jucătorului, pentru că, astfel, a rămas aproape de Capitală, de unde poate face naveta către stadionul prahovenilor.
 
După ce și-a expus gândurile și speranțele că se va întoarce la echipa națională, chiar cu Pițurcă selecționer, Mutu a pășit pe scena amenajată pe stadionul „Ilie Oană”. 10.000 de oameni l-au așteptat cu urale și aplauze, care au înfruntat și o temperatură sub 0 grade Celsius. A fost cea mai impresionantă prezentare a unui nou transfer realizată vreodată de o echipă din România. Spectatori în tribună, show pirotehnic, ecrane gigant, un scenariu urmat întocmai, plus anunțul oficial că și Zicu a semnat cu Petrolul au întregit o seară perfectă pentru ploieșteni. Contra a gonit și el cu mașina pe DN 1, de la aeroportul Otopeni, pentru a ajunge la ceremonie. Braț la braț, antrenorul și „Briliantul” au promis că vor încerca să aducă titlul în haita „lupilor”. Și, cu siguranță, lupii n-au urlat la lună. 
 
 
Prin evoluțiile mele sper să îl conving pe selecționer. O să mă gândesc la națională cât mai joc. Nu mă voi retrage de la națională, nu e un loc de unde să te retragi. Aș vrea să spun după un an jumătate că sunt mulțumit că am câștigat trofee cu Petrolul. Am semnat pentru un an și jumătate, nu am nicio clauză specială. Domnul Negoiță mi-a spus că politica lui Dinamo este să se bazeze pe jucători tineri și nu are nevoie de mine. Le urez succes. Au luat o decizie, o respect
Adrian Mutu, atacant Petrolul
 
 
Aceasta este mașina cu care Adrian Mutu a ajuns la stadionul Ilie Oană
 
Publicat: 15 01. 2014, 10:57
Actualizat: 15 01. 2014, 15:45