FOTO De ce se rejoacă „U” – CFR!** Vezi articolele pe care s-a bazat Comisia de Disciplină în luarea deciziei
Comisia de Disciplină a LPF a decis astăzi ca partida U Cluj – CFR Cluj, contând pentru etapa 31, suspendată în minutul 27, la scorul 0-1, din cauza violențelor de pe teren să fie reluată la o dată stabilită ulterior, din minutul 1, de la scorul 0-0.
Reprezentanții LPF susțin că în luarea deciziei s-au bazat pe articolul 7 din „Legile jocului” și a articolului 123 din Regulamentul Disciplinar. Practic, decizia de rejucare s-a dat după ce membrii comisiei au constatat că în regulamen nu există prevăzută o rezolvare pentru situația de pe „Cluj Arena”.
Iată ce prevăd cele două articole.
Art. 123 (Regulament Disciplinar)
„Dacă există orice omisiuni în acest regulament, organismele de luare a deciziei vor lua hotărârea în concordanță cu prevederile regulamentelor FIFA și UEFA.
În judecarea cauzelor, organismele de luare a deciziei se conduc după soluțiile pronunțate deja
în doctrina sportului și jurisprudență.
În lipsa normelor și practicii menționate în prezentul articol, organismele de luare a deciziei vor lua hotărâri în raport de reglementările generale asimilate din dreptul comun, ținând seama de principiul specificității dreptului sportiv.”
„LEGEA 7” (Legile FIFA)
„Un meci suspendat se va rejuca în toate situațiile, mai puțin în cele în care regulamentul competiției prevede altceva”