FOTO | „Dinamo nu e al nostru, nici al vostru…”. Coregrafia fanilor dinamoviști la derby-ul cu Steaua
Sosiți în număr mare pe Arena Națională, pentru meciul pe care echipa lor îl joacă împotriva marii rivale Steaua, suporterii lui Dinamo au ieșit în evidență înainte de primul fluier al arbitrului Ovidiu Hațegan, atunci când au afișat coregrafia pregătită în această săptămână.
Dacă fotbaliștii dinamoviști nu au mai învins Steaua de 11 meciuri, strângând nouă eșecuri și doar două rezultate de egalitate, în lipsa ultrașilor steliști, Peluza Cătălin Hîldan a fost responsabilă cu atmosfera în derby-ul fotbalului românesc. Departe de coregrafiile spectaculoase din trecut, unele dintre ele realizate 3 D, fanii dinamoviști au afișat. înainte de începerea partidei,o pânză imensă pe care era afișat Ștefan cel Mare cel Mare, domnitorul Moldovei care dă numele bulevardului pe care se află stadionul Dinamo, cu sabia în mână, călare pe cal și cu un steag alb-roșu în spate, dar și mesajul „Dinamo nu e al nostru, nici al vostru, ci al urmșilor urmașilor noștri”, o frază pusă de scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea în gura lui Ștefan cel Mare în opera „Apus de soare”.