FOTO: Dinamo s-a mutat în Pantelimon din cauza terenurilor impracticabile de la Săftica. Matei și Buia s-au pregătit separat

UPDATE 12:01 Laurențiu Rus a ieșit din antrenament, acuzând dureri stomacale.


  • Flavius Stoican a fost nevoit să caute un nou teren de antrenament pentru ședința de pregătire de astăzi a lui Dinamo. La Săftica, terenurile de joc sunt impracticabile, astfel că fotbaliștii s-au deplasat pe terenul „Granitul”

Vremea în ultima săptămână s-a îmbunătățit considerabil în sudul României, însă Dinamo se confruntă cu o problemă neașteptată. Terenurile de la baza de pregătire de la Săftica arată deplorabil, iar jucătorii din Ștefan cel Mare riscau să se accidenteze dacă s-ar fi antrenat acolo.

Conducătorii clubului au găsit rapid o nouă locație pentru ședința de pregătire de azi, astfel că programul lui Rotariu&Co nu a fost perturbat prea mult. Astfel, dinamoviștii s-au antrenat în Pantelimon, pe sinteticul bazei „Metaloglobus”. Cu excepția lui Buia și a lui Cosmin Matei, care s-au antrenat separat, tot lotul lui Stoican este valid. Cei doi au acuzat mici dureri, iar staff-ul tehnic a decis să nu riște, pentru a nu se crea premisele unor accidentări serioase.

Altfel, de notat că la antrenament a asistat și selecționerul echipei de tineret, Bogdan Stelea. Acesta a venit pentru a-i urmări pe tinerii de perspectivă din lotul alb-roșilor: Filip, Nedelceanu, Andrei Radu, Buia sau Krausz.

Publicat: 12 02. 2014, 11:56
Actualizat: 12 02. 2014, 15:17