Departe de zbuÂÂÂciumul din țară, dar și de cel din Antalya (unde a fost cantonată maÂjoritatea Ligii I), Marius Stan și Dorinel Munteanu gândesc în liniște strategia pentru retur pe malul din Cipru al Mării Mediterane.
În afara jocurilor de pregătire și a antrenamentelor, liderul Ligii I și-a găsit timp și pentru alte activități care să-i îndulcească dorul de casă și de cei dragi. Astfel, într-una din zilele acestei săptămâni, Dorinel Munteanu și Marius Stan au mers la pescuit, sperând să prindă peștișorul de aur care să le aducă primul titlu de campioni. În tot acest timp, fotbaliștii s-au mulțumit cu o scurtă bălăceală, au aruncat pietricele în mare și s-au cățărat pe stâncile dintre valurile liniștite ale Mediteranei.
„Ce negru și urât e!”
Echipați lejer, Stan și Munteanu au atacat cu viermuși fauna apei sărate de pe malul Insulei Afrodita. Dorinel a punctat repede, prinzând o „dihanie” mai mică decât palma. „Ce negru și urât este!”, s-a distrat tehnicianul lui Costin, Paraschiv și compania. Nu a fost peștișorul de aur, care să-i îndeplinească trei dorințe, dar, în mod sigur, Munteanu crede cu tărie că Oțelul poate câștiga campionatul în acest an.
În schimb, Marius Stan nu a prins nimic, dar speră și el să înhațe peștele cel mare la vară, când poate duce Oțelul în Liga Campionilor.
„Ne dorim să fim sănătoși și să luăm fiecare meci în parte. Cred că suntem mai uniți decât în turul campionatului”, Adrian Sălăgeanu, fundaș Oțelul.
„Trebuie să rămânem modești, să facem abstracție de clasament. Echipa s-a pregătit foarte bine în cele două cantonamente de iarnă”, Marius Stan, președinte Oțelul
„Jucătorii mei trebuie să înțeleagă că nu le cer nimic mai mult decât în tur. La mine nu există titulari, mă bazez pe toți oamenii din lot”, Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER