Reghecampf și-a întrerupt vacanța de la Poiana Brașov pentru a fi sigur că Milanov vine la Steaua
Unul dintre manageri a dorit și el să asiste la negocieri
Cum postul de fundaș dreapta este în aer, roș-albaștrii s-au grupat aseară și au demarat negocierile pentru a acoperi gaura lăsată de accidentarea lui Georgievski. Ținta? Jivko Milanov! Povestea transferului este de domeniul telenovelelor! Miercuri, roș-albaștrii au achiziționat bilete de avion pentru bulgar, iar totul părea să fie conform planului. Ieri dimineață, fotbalistul i-a anunțat pe steliști: „Nu mai vin, am o ofertă din Rusia de 500 de mii de euro pe sezon!”, a sunat mesajul jucătorului de 28 de ani.
„Aduceți-mi-l acasă!” Cum totul părea că a picat, transferul a revenit în actualitate în jurul orelor 14:00, când Anamaria Prodan a reușit, după o discuție de o oră, să-l convingă pe jucător să ia drumul Bucureștiului. Astfel, fotbalistul și fratele său au plecat către România. „Să-i spuneți jucătorului să vină la mine acasă, deoarece e târziu. Veniți la mine acasă ca să-l semnăm și să-i dăm banii băiatului”, le-a spus Gigi Becali celor din staff. Deși știa că fundașul dreapta va sosi, Gigi Becali, într-o intervenție telefonică la tv, nu a dezvăluit cât de aproape este transferul. „Milanov? S-ar putea ca Porumboiu să îi dea drumul și banii ăia pe care i-aș fi dat lui, îi dau lui Milanov. Dacă Porumboiu îi dă drumul liber, atunci îi dau lui Milanov suta de mii și îl iau. Dacă am ajunge în grupele Ligii, Milanov ar câștiga chiar mai mult decât la Vaslui. Nu mai contează 200, 300 de mii dacă ne calificăm în grupele Ligii”, a declarat Becali.
Bulgarul a cerut timp de gândire Nici Porumboiu, care miercuri a dezvăluit pentru ProSport că Milanov s-a înțeles cu Steaua nu mai credea că mutarea se poate realiza. Dar, după ora 21:00, trei mașini de teren au intrat pe poarta reședinței lui Gigi Becali din Pipera. Primul a sosit unul dintre manageri, apoi Reghecampf cu Anamaria Prodan și, la scurt timp, au venit Milanov și fratele său. Negocierile au avut loc în casa patronului până târziu în noapte. Surse ProSport susțin că Becali i-a făcut o ofertă salarială asemănătoare cu cea pe care bulgarul o avea de la Vaslui. Milanov a cerut însă un răgaz de o zi pentru a da un răspuns final. Steliștii speră să-l fi convins totuși pe bulgar.
21 de meciuri a evoluat bulgarul pentru Vaslui, în acest sezon, în toate competițiile
1,5 milioane de euro este cota de piață a fundașului, potrivit siteului de specialitate transfermarkt.de
21 de selecții a adunat Jivko Milanov pentru reprezentativa națională a Bulgariei, nereușind să marcheze vreun gol
21:20 – Unul dintre manageri a sosit primul acasă la Becali
21:22 – Soții Reghecampf ajung și ei în Pipera
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER