FOTO EXCLUSIV /** Dinamoviștii, băgați în ședință de fani!

Aproximativ 70 de suporteri dinamoviști au venit la antrenamentul echipei lui Mircea Rednic, din această seară, pentru a discuta cu jucătorii și cu staff-ul tehnic. Ultrașii au intrat în vestiar și le-au transmis, pe un ton răspicat, jucătorilor să termine cu escapadele nocturne și să câștige campionatul.

Suporterii au ieșit apoi pe teren și au continuat discuțiile cu jucătorii, vizați fiind Gabi Tamaș, Lucian Goian, Gabi Torje, Bruno Simao, Ionel Dănciulescu, dar și Mircea Rednic. Finalitatea întâlnirii a fost una pașnică, o parte dintre fani părăsind terenul, în timp ce alții au preferat să se așeze în tribune și să asiste la restul antrenamentului.

Unul dintre liderii galeriei dinamoviste, Mihnea Ionescu, s-a numărat printre fanii prezenți în ‘Groapă’ și a precizat care au fost principalele puncte ale discuției cu jucătorii. "Am fost și eu printre suporterii care au fost la stadion. Discuțiile s-au referit strict la escapadele nocturne ale anumitor jucători și că ei ar trebui să se mobilizeze pentru aceste două meciuri. Această discuție trebuie să-i responsabilizeze. Sper să nu mai fie văzuți prin cluburi după anumite ore…", a spus Mihnea Ionescu.

Publicat: 28 05. 2009, 18:40
Actualizat: 29 05. 2009, 00:22