UPDATE: Cristian Hossu, impresarul care l-a adus pe Collins Fai în România, a declarat în urmă cu câteva minute că, din informațiile sale, fratele fundașului dreapta dinamovist este născut în 1995. „Vara trecută, atunci când l-am adus pe Collins la trial la Dinamo, am vrut să-l prezint și pe fratele său. Nu am putut să-i fac chemare pentru că era minor, avea 17 ani”, a spus impresarul pentru ProSport.
ProSport a scris sâmbătă despre iminentul transfer al fratelui lui Fai în „Ștefan cel Mare”. Collins a recunoscut că l-a adus pe Gilead Fai la București, cu scopul ca acesta să dea probe la Dinamo. Elevul lui Stoican l-a prezentat „câinilor” pe fratele lui despre care susține că are 18 ani, ceea ce înseamnă că e născut în 1995.
Surpriza vine însă chiar din Camerun. Firma de impresariat care îi reprezintă pe frații cunoscuți drept Fai susține că africanii mint. Collins Fai, cel care a semnat cu Dinamo din vara lui 2013, are, într-adevăr 21 de ani, însă încearcă să-l treacă pe fratele său, Gilead, cu o vârstă mai mică cu șapte ani decât cea reală. Acesta din urmă ar fi născut, de fapt, la data de 24 noiembrie 1988, deci ar avea, în realitate, 25 de ani. Și nu ar fi fratele mai mic, ci fratele mai mare al lui Collins. Gilead și-ar fi falsificat în pașaport și vârsta, și numele de familie. Nu s-ar numi Gilead Fai, ci Gilead Ngoran. Numele Ngoran apare și pe buletinul lui Collins Fai, de la Dinamo. Frații s-ar prezenta în Europa cu numele de Fai deoarece Collins a reușit deja să intre cu această „titulatură” pe piața „Bătrânului Continent” și ar putea astfel să-l ajute și pe Gilead.
Sub acest nume și cu această vârstă a fost înregistrat Gilead în Camerun
Așa arată pașaportul despre care impresarii spun că ar fi fals
Potrivit impresarilor celor doi, pașaportul care apare în poza de mai sus este FALS! Agenții susțin că vor să rupă contractul de reprezentare cu Gilead, întrucât se consideră păcăliți de acesta și nu vor să-și asocieze imaginea cu o astfel de situație. Ei au avertizat Federația Cameruneză, Federația Română, FIFA și Dinamo în legătură cu acest caz.
Acesta este actul de identitate al lui Collins Fai, de la Dinamo, unde se poate vedea numele Ngoran, ce figurează și pe fișa de prezentare a lui Gilead, în baza de date din Camerun
Mijlocaș ofensiv, Gilead este în acest moment în România și dă probe de joc pentru Dinamo. „Nu mă interesează ce spune un impresar despre vârsta lui. Noi îl vom supune unor teste medicale și acolo vom vedea dacă are vârsta pe care o susține„, a declarat președintele clubul din Ștefan cel Mare, Constantin Anghelache.
În fotbalul mondial, tocmai pentru a evita păcălelile tradiționale ale jucătorilor africani, cluburi plătesc un test de datare cu carbon, care arată clar vârsta unei persoane.
Cu Zougoula a fost la fel
Dinamoviștii au trăit o situație asemănătoare cu Kevin Zougoula, căruia i-au reziliat contractul în decembrie. Ivorianul a semnat cu „câinii” în toamna lui 2013, când s-a prezentat cu vârsta de 25 de ani. Totuși, conform foștilor săi impresari, africanul ar fi avut, de fapt, 29 de ani. Chiar și pe unele site-uri din țara natală era prezentat cu vârsta din urmă. Zougoula a susținut, însă, întotdeauna că are 25 de ani.
George Weah, Rigobert Song, Mike Temwanjera
De-a lungul timpului, mai mulți jucători din Africa au prezentat în Europa vârste mult mai „fragede” decât cele reale, pentru a obține avantaje la transferuri. Celebrul jucător liberian George Weah spunea că e născut în 1966, dar aproape toate cluburile pe la care a evoluat l-au bănuit că și-ar fi modificat data nașterii. Camerunezul Rigobert Song, născut oficial în 1976, ar fi păcălit și el cu vârsta. Mai aproape de noi, la Vaslui, joacă un atacant din Zimbabwe, ce pretinde că ar avea 31 de ani, pe numele său Mike Temwanjera. Gurile rele spun că africanul ar fi mai bătrân.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER