FOTO EXCLUSIV** Gazonul de pe Național Arena este sub orice critică. Steaua și Dinamo au declanșat ALARMA de gradul 0

Senzație de deja-vu pentru steliști, care au efectuat astăzi, pe Național Arena, primul antrenament dinaintea confruntării din turul trei preliminar, contra lui Spartak Trnava. Gazonul de pe cel mai mare stadion al țării este, din nou, într-o stare jalnică, lucru alarmant, nu doar în vederea partidelor ce urmează să se joace aici în cupele europene și în Liga I, ci și din perspectiva partidei amicale de pe 11 august, dintre Dinamo și Barcelona.

Barcelona se teme de gazon

Gazonul de pe Național Arena i-a interesat în mod deosebit pe oficialii Barçei, care au cerut ca acesta să fie măsurat la milimetru și udat înaintea și în pauza jocului, pentru a se preveni eventualele accidentări.

Arată că ești fan adevărat și îl vezi în carne si oase pe cel mai bun fotbalist al momentului, Lionel Messi! INTRĂ‚ AICI ÎN APLICAȚIE

În plus, catalanii au măsurat firul gazonului în momentul în care au inspectat Național Arena și, ca o măsură de precauție, antrenamentul dinaintea meciului cu Dinamo nu va fi susținut la București, ci la Göteborg, pe 9 august, a doua zi după meciul cu Manchester United.

Probleme mari în ultimul an

Nu este pentru prima dată când gazonul de pe Național Arena cedează. Practic municipalitatea și-a făcut o obișnuință din a plăti diferite firme pentru a reface suprafața de joc. Prima oară când gazonul a cedat a fost la partida de inaugurare, contra Franței, când meciul a semănat mai mult cu o partidă de fotbal pe plajă.

Gazonul a fost schimbat, deci, după prima partidă oficială, dar nici noua suprafață, adusă din Olanda, nu a rezistat prea mult.

Administratorii arenei au fost nevoiți să schimbe iar o parte din gazon după meciul Rapid-Hapoel (sfârșitul toamnei trecute), dar acest lucru nu a fost nici de această dată suficient. Faptul că pe National Arena au evoluat Oțelul, Steaua și Rapid a afectat gazonul.

La începutul primăverii, Steaua a avut mari probleme la partida cu Twente (foto), iar suprafața de joc a intrat, ulterior, în „reabilitare”, pentru că în mai urma să se joace finala Europa League.

Au fugit din Ghencea din cauza gazonului ars

Interesant este faptul că oficialii din Ghencea au găsit ca alibi, în fața fanilor, care doreau ca echipa să rămână în „Templu”, starea gazonului. Din nefericire, suprafața de pe Național Arena nu este cu mult mai bună, și aceasta fiind arsă pe porțiuni mari.

Publicat: 31 07. 2012, 12:24
Actualizat: 31 07. 2012, 14:29