FOTO EXCLUSIV Max Nicu, prezentat oficial la „U” Cluj: „M-am întors acasă. Vreau la națională”
Jucătorul de 31 de ani, născut în Germania, a fost prezentat oficial la „U” Cluj, cu care a semnat un contract până în vară. Nicu a mai vizitat România doar când a fost selecționat în echipa națională.
„Mă bucur că am venit iar în România. Vlad Munteanu m-a convins că este cel mai bine pentru mine, în acest moment, să vin aici și să joc. Nu cred că îmi va fi greu să mă acomodez pentru că am mai fost de trei ori în România și m-am obișnuit”, a spus Max Nicu, cel care și-a căpătat cetățenia română în 2009, dar a prins doar 3 selecții în națională. „Ar fi frumos să joc iar pentru România. Am avut mult timp să mă gândesc la acea decizie și nu regret că mi-am luat cetățenia ca să joc pentru națională, chiar dacă lucrurile n-au mers foarte bine. Poate dacă jucam în Liga I eram chemat mai des la națională. În acea perioadă am avut și probleme cu echipa de club”, a spus Maximilian Nicu.
„Cu CFR va fi interesant”
Jucătorul care a prins 70 de prezențe în Bundesliga și a evoluat pentru Herta sau Freiburg abia așteaptă derby-ul cu CFR. „Am înțeles că meciul cu CFR va fi interesant. Aștept să joc și eu. Sper să joc bine și să nu regret decizia. Venirile lui Mutu și Keșeru vor crește nivelul în Liga I. Campionatul românesc a devenit interesant”, a spus Max Nicu. El s-a despărțit vara trecută de TSV 1890 Munchen (2.Bundesliga).
Stoica și Cătălin Munteanu au spus „pas”
Președintele Vlad Munteanu e sigur că va da lovitura cu transferile din iarnă. „E adevărat că am adus jucători care n-au prea evoluat în ultimul timp, dar situația economică a cluburilor nu e la fel ca în anii trecuți și de aceea acești jucători rămân fără angajament. Sunt însă fotbaliști de valoare și am încredere în ei. Mă voi ocupa personal pentru ca Max să aibă toate condițiile pe care le-ar fi avut și în Germania. E posibil să mai vină doi jucători. Alin Stoica a decis să rămână în Belgia, iar Cătălin Munteanu a plecat în cantonament cu Dinamo. Ei nu vor mai veni”, a spus Munteanu.
Foto: Dan Tăuțan